Vineri, 29-Martie-24, 9:05 AM
V-aţi înregistrat ca Vizitator | Grup "Vizitatori"Bine aţi venit Vizitator | RSS

Carturarul-All : Referate de Nota 10

BiblioTeca Ta

Principală » Fişiere » Basme Celebre

ALBA CA ZAPADA De Fratii Grimm
07-Iulie-10, 6:43 PM
[ Partea II]

...Trase  zvorul  si  o  pofti  sa  intre  si-i  cumpara

cingatoarea cea frumoasa.

      - Vai ce pocit ti-ai pus-o, fetito ! Ia apropie-te, sa

te  gatesc eu cu ea, asa cum se cuvine ! o imbie cu blandete

femeia.  Alba-ca-Zapada, n-avea de unde  sa  banuiasca  c-ar

paste-o vreo primejdie si o lasa sa-i puna cingatoarea,  Dar

babusca,  o incinse repede cu ea si-o stranse atat de  tare,

ca fetei i se taie rasuflarea si cazu jos ca moarta.

      -  Ei,  de-acum n-o sa mai fii tu cea mai  frumoasa  !

hohoti imparateasa si o sterse repede pe usa.

      Nu  mai trecu mult si, spre seara, venira acasa si cei

sapte  pitici. Si cum se mai speriara, bietii de ei, cand  o

gasira  pe iubita lor Alba-ca-Zapada zacand la pamant,  fara

simtire, de parca ar fi fost moarta. ! O ridicara de jos si,

vazand  cat  de  strans  ii  era mijlocul,  taiara  in  doua

cingatoarea.  Fata  prinse  a rasufla  iar,  si  incetul  cu

icetul, isi reveni in simtiri. Le povesti ea piticilor toate

cele  ce  s-au  intamplat, si acestia ii  atrasera  din  nou

luarea-aminte:

      -  Negutatoarea  ceea  nu  era  alta  decat  haina  de

imparateasa. Fereste-te, barem, de-acu'incolo,  fata  draga,

si nu mai lasa pe nimeni sa intrecand nu suntem noi acasa !

      Si tare multa dreptate aveau, ca femeia cea neagra  la

inima nici nu astepta sa treaca bine pragul palatului si  se

si duse glont la oglinda si-o intreba:


     - Oglinjoara din perete, oglinjoara,

     Cine e cea mai frumoasa din tara ?


     Iar oglinda pe data ii raspunse:


     - Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,

     Dar acolo, ascunsa-n munti,

     Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti,

     Si-i mult, mult mai frumoasa ! ....


     Imparateasa ramase ca stana de piatra cand auzi asta si

simti  ca-i  navaleste tot sangele-n cap, ca un  vartej,  da

cata  spaima  si manie clocotea in ea. Va sa  zica,  tot  nu

scapase de Alba-ca-Zapada, tot vie era netrebnica asta  !...

"Ei  bine, da data asta m-oi stradui sa nascocesc ceva  fara

de  gres,  ca  sa-ti vin de-a binelea de hac !"  Si  cum  la

farmece  si  vraji n-o intrecea nimeni, haina de imparateasa

mesteri  un pieptene otravit. Dupa aceea isi schimba hainele

si  lua infatisarea unei batrane garbovite de ani. Si iarasi

o  porni peste cei sapte munti, la cei sapte pitici carunti.

Ajungand ea la casuta lor, ciocani in usa si striga:

     - Marfa buna de vanzare, marfa buna !

     Alba-ca-Zapada cata afara pe geam si spuse:

      -  Vezi-ti  de drum, femeie, ca n-am voie  sa  las  pe

nimeni inauntru !

      -Da'de  privit, cred ca ai voie sa privesti, nu-i  asa

?...

     Si scotand pieptenele cel otravit, il tot plimba pe sub

ochii  fatei. Atat de mult ii placu pieptenul,  ca  Alba-ca-

Zapada  se lasa amagita si deschise usa. Dupa ce se  invoira

la pret, batrana o momi cu cele mai dulci vorbe:

      - Ia vino incoa' la baba, sa te pieptene, ca sa fii si

tu o data pieptanata ca lumea !...

      Biata  Alba-ca-Zapada nu se gandi la nimic rau  si  se

lasa  pieptanata.  Dar de-abia ii trecu  babusca  pieptenele

prin  par,  ca  otrava  si  incepu  sa  lucreze  prin  toate

madularele, aratandu-si puterea ucigatoare, si biata copila,

cazu jos, fara viata.

      -  Acu' s-a sfarsit cu tine, frumoasa frumoaselor !...

ranji  la ea femeia cea haina, si-n timp ce se grabea sa  se

indeparteze de acele locuri, sufletul ei negru clocotea de-o

bucurie draceasca.

      Dar spre norocul fetei, inserarea cobora curand si cei

sapte pitici sosira acasa. De indata ce o vazura pe Alba-ca-

Zapada zacand fara viata, banuira ca mastera trebuie  sa  fi

pus  iar ceva la cale si, cercetand copila cu grija,  dadura

peste pieptenele cel otravit. Cum i-l smulsera din par, Alba-

ca-Zapada  isi  veni in fire, ca si cand ar fi  dormit  doar

nitelus,  si prinse a le povesti cele intamplate. Dimineata,

piticii o sfatuira din nou sa fie cu ochii in patru si sa nu

deschida  usa  nimanui, fie ce-o fi, si apoi  se  dusera  la

treburile lor.

      In  ast  timp,  imparateasa ajunse la palatul  ei  si,

asezandu-se in fata oglinzii, se grabi s-o intrebe:


     - Oglinjoara din perete, oglinjoara,

     Cine e cea mai frumoasa din tara ?


     Si oglinda ii raspunse ca si altadata:


     - Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,

     Dar acolo, ascunsa-n munti,

     Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti,

     Si-i mult, mult mai frumoasa ! ....


      Auzind-i spusele, imparateasa incepu sa tremure  toata

si  sa  clocoteasca de manie. "Netrebnica  asta  trebuie  sa

moara, chiar de-ar fi sa platesc moartea ei cu pretul vietii

mele !"

      Se  strecura apoi intr-o odaita dosnica,  in  care  nu

calca  picior  de om, si amsteca de ici, amesteca  de  colo,

pana  ce  plamadi un mar otravit. La infatisare,  marul  era

nespus de frumos: alb ca spuma, pe o parte si rumen pa alta,

ca  oricine l-ar fi vazut, i se trezea numaidecat pofta sa-l

manance. Dar cine ar fi apucat sa muste numai o data din el,

zile  multe  nu ar mai avea si cadea mort pe  loc.  Dupa  ce

sfarsi de mestesugit marul, imparateasa isi boi fata  si  se

imbraca  in  straie de taranca. Si schimbata  astfel,  trecu

peste  cei  sapte munti, grabindu-se sa ajunga la  cascioara

celor  sapte  pitici. Aici batu la usa,  dar  Alba-ca-Zapada

scoase capul pe fereastra si spuse:

      -  Nu  pot lasa pe nimeni sa intre, ca nu-mi dau  voie

piticii !

      -  Alta  paguba  sa  n-am  ! raspunse  taranca.  Slava

Domnului, gasesc eu musterii pentru merele mele !  Da'  pana

una-alta, hai de ia si tu unul, ca nu-i pe bani !...

     - Nici nu ma gandesc sa-l iau - raspunse Alba-ca-Zapada

- n-am voie sa primesc nimic.

      -  Ce, te temi sa nu mori cumva otravita ?... strecura

ea, cu viclenie, intrebarea. Fii pe pace copilito !... Iaca,

tai  marul in doua: bucata asta rumena mananc-o tu,  iar  pe

cealalta oi manca-o eu.

      Dar  vezi  ca  marul era cu mestesug facut,  ca  numai

partea cea rumena era otravita.

      Alba-ca-Zapada ravnea de nu mai putea sa guste o  data

din  mar, si, cand o vazu pe taranca muscand din el, nu  mai

putu  rabda  si, intinzand mana pe fereastra, lua  jumatatea

cea  inveninata. Dar nu apuca sa inghita decat o imbucatura,

ca  si cazu jos, fara suflare. Imparateasa ii arunca priviri

ca  de fiara si, beata de bucurie, striga printre hohote  de

ras:

      -  Alba-ca-Zapada,  rosie  ca  sangele  si  neagra  ca

abanosul, de-acu', piticii n-or mai putea sa te invie !...

      Pleca  de  acolo cat putu de repede si cand ajunse  la

palat, intreba iar oglinda:


     - Oglinjoara din perete, oglinjoara,

     Cine e cea mai frumoasa din tara ?


     Si deodata auzi vorbele dupa care tanjise atat:


     - Maria ta este cea mai frumoasa din intreaga tara !


      Abia  acum isi gasi linistea inima ei cea pizmasa,  pe

cat poate fi linistita o inima pizmasa...

      In  faptul serii, cand piticii se intoarsera acasa,  o

gasira pe Alba-ca-Zapada zacand pe jos, fara pic de suflare.

Era  moarta ca toti mortii. O ridicara, cautand sa vada daca

nu gasesc vreun lucru inveninat, ii desfacura cingatoarea, o

pieptanara,  o  spalara  cu apa si  cu  vin,  dar  totul  fu

zadarnic.  Copila  cea draga era moarta ca  toti  mortii  si

moarta ramase ! ...

      Atunci, o asezara pe o nasalie si, strangandu-se  toti

sapte  in  jurul  ei, plansera amar si-o  jelira  trei  zile

incheiate.  Vrura dupa aceea s-o ingroape,  dar  fata  arata

atat  de frumoasa, de parca s-ar fi aflat doar in somn, si-n

obraji  avea  aceiasi  bujori  rosii  dintotdeauna,  asa  ca

piticii nu se indurara sa o coboare in pamant.

      -  Nu,  in adancul cel negru al pamantului nu o  putem

cobora  ! Ar fi mare pacat !... graira care mai de care  si,

asternandu-se pe munca, ii facura un sicriu de  clestar,  ca

sa poata fi vazuta de oriunde te-ai uita la ea.

      O culcara apoi inauntru si deasupra ii scrisera numele

cu  slove de aur, precum si ca a fost fiica de imparat. Apoi

urcara  sicriul pe un varf de munte, de-l asezara acolo,  si

de  fiecare  data,  ramanea cate unul  de  veghe.  Vietatile

padurii  incepura a veni si ele s-o jeleasca; mai  intai  se

arata  o  buha, apoi un corb, si-n urma acestora o hulubita.

Si  asa  ramase Alba-ca-Zapada multa, multa vreme in sicriul

ei  de clestar si nimic nu-i stirbea din negraita frumusete.

Parea  ca-i vie si doarme, ca era tot asa de alba ca zapada,

de rosie ca sangele si cuparul negru ca abanosul.

      Si s-a intamplat ca un fecior de crai sa se rataceasca

in padurea aceeasi, dand peste casuta piticilor, sa le ceara

gazduire peste noapte.

      A  doua  zi,  cand o porni la drum, vazu  sicriul  din

crestetul muntelui si pe frumoasa Alba-ca-Zapada, si citi cu

nesat  ce scria deasupra, cu slove de aur. Si cum privea  ca

vrajit  si nu se putea desprinde de locul acela, incepu  a-i

ruga pe pitici:

      -  Dati-mi mie sicriul si-o sa va dau in schimb tot ce

vi-o pofti inima !

     Dar piticii ii raspunsera:

     - Nu ti-l dam nici pentru tot aurul din lume.

      Daca  vazu asa, feciorul de imparat ii ruga si cu  mai

multa staruinta si ardoare:

      -  Atunci indurati-va si mi-l daruiti, ca de cand i-am

zarit  chipul, nu mai pot trai fara ca s-o vad  pe  Alba-ca-

Zapada.Si v-asigur c-o voi cinsti mereu si-o voi pazi ca  pe

faptura care mi-e mie cea mai scumpa pe lume !

      Auzindu-l  cu  cat  foc  vorbea,  inimosii  pitici  se

indurara de el si-i daruira sicriul. Feciorul de imparat isi

chema  slugile si le porunci sa ia sicriul pe umeri si  sa-l

urmeze.  Si  cum mergeau ei asa, se intampla ca unul  dintre

slujitori  sa se poticneasca de-o buturuga si,  din  pricina

zdruncinaturii, bucatica de mar pe care o inghitise Alba-ca-

Zapada ii sari afara din gatlej. O clipita, doar atat sa  fi

trecut,  si  domnita deschise ochii, ridica  usurel  capacul

sicriului si se scula in capul oaselor. Si era din nou  vie,

de parca s-ar fi trezit tocmai atunci din somn.

     - Vai, Doamne, unde ma aflu ? striga ea nedumerita.

      Cu  ochii  razand de bucurie, feciorul de  imparat  se

apropie de dansa si-i spuse:

     - Cu mine esti, cu mine !...

     Si-i povesti toate cate s-au intamplat. Iar la sfarsit,

adause:

      -  Imi esti mai draga decat orice pe lumea asta, si de

te-ai  invoi sa ma insotesti la curtea tatalui meu,  bine-ar

fi, ca ard de dorinta sa-mi fii sotie.

      Alba-ca-Zapada ce era sa mai spuna, ca si ei ii cazuse

drag...

      Porni  impreuna  cu el si facura o nunta  de  se  duse

vestea, cu mare alai si voiosie.

     La nunta o poftira si pe masterea cea haina, ca de, tot

o  socoteau  un  fel  de ruda... Dupa ce  s-a  gatit  ea  cu

vesmintele  cele mai de pret, s-a apropiat de oglinda  si  a

intrebat-o:


     - Oglinjoara din perete, oglinjoara,

     Cine e cea mai frumoasa din tara ?


     Si oglinda pe data i-a raspuns:


     - Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,

     Dar tanara domnita e mult, mult mai frumoasa !...


      Atunci dracoaica de femeie incepu sa blesteme de ciuda

si  sa  urle ca scoasa din minti, si deodata simti ca  i  se

face frica, dar o frica atat de ingrozitoare, ca nu stia  ce

sa  mai  faca  si-ncotro s-o apuce. La inceput  se  codi  sa

mearga  la  nunta, dar cum nu-si gasea o clipa  de  liniste,

gandi ca trebuie neaparat s-o vada pe tanara imparateasa.

     Si de cum pasi in sala tronului, dadu cu ochii de Alba-

ca-Zapada  si,  recunoscand-o, inlemni de spaima  si  ramase

teapana ca o momaie.

      Spaima puse stapanire pe toata faptura ei; din pricina

asta,  imparateasa  se uratea vazand cu ochii.  Si  atat  de

pocita  se  facu,  ca nici ea singura nu mai  cuteza  sa  se

priveasca in oglinda.

      Isi  lua lumea in cap si o tinu tot intr-o goana, pana

se  pierdu  in  adancul padurii salbatice, ca sa-si  ascunda

acolo uratenia. Si de atunci, nici unui om nu-i mai fu dat s-

o vada si nimeni nu mai stiu ceva despre soarta ei.


       Iar  Alba-ca-Zapada  trai  in  bucurie  si  fericire,

impreuna  cu  tanarul imparat, si daca  n-or  fi  murit,  cu

siguranta ca mai traiesc si-n zilele noastre...


                              Sfarsit

.

Categorie: Basme Celebre | Adăugat de: Upsy-Dupsy | Tag-uri: colectia fratilor, Grimm Partea II, Poveste din
Vizualizări: 620 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Name *:
Email:
Code *:
Cauta un referate
Meniu site
Info
Referatele si lucrarile oferite de carturarul-all.ucoz.com au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Categoriile secţiunii
Mini-chat
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0