Comunicare Interculturală III Percepţia şi înţelegerea culturală - Referate Comunicare - Referate, referate online pentru liceu si facultate...... - Carturarul-ALL
Joi, 08-Decembrie-16, 7:06 PM
V-aţi înregistrat ca Vizitator | Grup "Vizitatori"Bine aţi venit Vizitator | RSS

Carturarul-All : Referate de Nota 10

Referate, referate online pentru liceu si facultate......

Principală » Back Referate » Referate Comunicare

Comunicare Interculturală III Percepţia şi înţelegerea culturală

III .
  Percepţia şi înţelegerea culturală

   S-a spus că în procesul comunicării mai important decât ce se spune este ce se înţelege. Cu alte cuvinte, ceea ce este perceput. Percepţia reprezintă procesul intern prin care individul selectează, judecă şi organizează stimulii din mediul extern. Cu alte cuvinte percepţia este transformarea energiilor fizice din mediu în experienţă semnificativă pentru sine. Anumite aspecte din definiţie ajută la explicarea relaţiei dintre percepţie şi cultură. O idee de bază este aceea că oamenii se comportă în felul lor datorită modului în care ei percep lumea, iar aceste comportamente sunt învaţăte ca părţi ale experienţei culturale. Indiferent dacă judecăm frumuseţea sau descriem satul copilăriei sau cartierul în care ne-am petrecut adolescenţa, noi răspundem unor stimuli aşa cum o facem de la început deoarece aşa ne-a învaţăt cultura. Reflectănd încercăm să observăm şi să răspundem acelor elemente din mediu care sunt importante pentru noi. „Noi cei din Statele Unite, scrie Larry A. Samovar, răspundem în principal la costuri şi lucruri măsurabile, în timp ce în Japonia culoarea este posibil să fie un criteriu principal.68 Ploaia are o anumită semnificaţie şi este percepută într-un fel de turist şi alt fel de agricultor. Anumite păsări şi animale sunt percepute a avea o utilitate pentru un european şi alta pentru un asiatic. „Spiritul determinat nu numai de trebuinţa practică, ci şi de curiozitate, de dorinţa de a cunoaşte, a căutat să dezlege misterele lumii, iar voinţa de a supune forţele naturii l-a făcut să se oprească asupra fenomenelor ei, pentru a născoci tot felul de mijloace prin care natura să fie aservită omului, lui homo sapiens. Dar, oricât de mult s-ar dezvolta tehnica, ea rămâne un instrument la dispoziţia omului şi nu va fi niciodată un scop în sine. Ea poate servi orice scop, bun sau rău, indiferent de punctul de vedere al valorii morale, căci ea e „oarbă din punct de vedere cultural.”69 Ştiinţa şi tehnica modernă exprimă, după opinia unor gânditori, „perfecta absenţă a sensului" (Heidegger). Principiu esenţial al mişcării şi al privaţiei corespondente, repausul, natura este pentru subiectul uman elanul, forta vitală, ceea ce îi susţine dinamismul, ceea ce îl împiedică să sucombe prematur. Ea poartă numele de „viaţă”. Natura nu poate ţine de un demiurg, ea este interioară indivizilor şi acţionează în ei. Ea este izvorul acelei tendinţe a creşterii, a acelei aspiraţii care corespunde în fiecare fiinţă atracţiei exercitate de Primul Motor. Sau de prima explozie petrecută în Univers.70
         
      Experienţe, drame colective, transformări, momente de efuziune sau melancolii, toate depind de felul în care le percep individul, grupul sau întreaga colectivitatze căreia aparţinem. Percepţia socială este procesul prin care ne construim relaţiile sociale atribuind semnificaţie socială obiectelor şi evenimentelor de care ţinem cont în mediile noastre. Această „primire” este un aspect extrem de important pentru comunicare. Cultura condiţionează şi structurează procesele de percepţie astfel încât dezvoltăm echipamente culturale inspirate perceptual. Oricât am dori să fim originali – şi unii dintre noi chiar reuşesc – suntem ecoul faptelor altora. Să ne amintim de Oedip, care fugind  din Cetate întâlneşte exact ce nu a dorit: aflarea unui adevăr pe care ar fi vrut să-l evite, deşi căuta adevărul. Cultura, deci, nu numai că ne ajută să determinăm care stimuli externi ne îmbogăţesc conştiinţa, dar, şi mai impotant, influenţează în mod semnificativ aspectul social al percepţiei - construcţia socială a realităţii - prin atribuirea semnificaţiei acestor stimuli. Şi primii stimuri cărora răspundem când ne depăşim condiţia existenţei în trup sunt cuvintele. Criticul literar francez Roland Barthes este unul dintre primii adepţi ai semiologiei. În una din cărţile sale cele mai cunoscute "Mitologii” (1957), supune analizei semiotice diferite aspecte aparent inocente ale culturii populare franceze - de exemplu, luptele şi friptura cu cartofi prajiţi - dezvăluindu-le coţinutul ideologic. Hrana, de exemplu, poate fi privită ca un limbaj sau ca un cod. Fiecare element este un semn şi exista reguli acceptate social care guvernează combinaţia de semne. În unele culturi, de exemplu, nu se amestecă alimentele dulci cu cele aromate. Barthes dezvoltă conceptul de semn pentru a analiza ceea ce el numeşte ca fiind mituri moderne. După el, o mitologie apare atunci câd un semn complet va deveni un semnificant pentru altceva. O imagine a unui vultur, de exemplu, este la un anumit nivel o imagine a unui vultur - un simplu semn. La un alt nivel, el poate reprezenta hotărârea şi tenacitatea naţiunii americane. Similar, diferitele forme de hrană poartă un sens dincolo de simpla nutriţie: caviarul şi hamburgerii sunt mai mult decât nişte variante alternative de mâncare. Deşi formal, acest tip de analiză "arată modul în care funcţioneaza sistemele de semne, însă are nevoie să se inspire din alte idei sociologice pentru a lega această funcţionare de procese sociale mai largi.”71
 
 Dificultăţile de comunicare cauzate de această diversitate pot fi foarte bine evitate prin cunoaşterea şi înţelegerea elementelor care sunt subiect al diversităţii, împreună cu o dorinţă sinceră de a comunica cu succes peste barierele culturale. Ele nu sunt insurmontabile. Se cer depistate şi transformate în bunuri culturale. Mihai Ralea în studiul "Expresie individuală şi expresie socială în artă”, distinge diferenţa dintre fenomen şi expresie: " Lumea ne apare condusă de legi, de principii generale. E cunoaşterea logică a universului. Alături de aceasta primim însă şi un alt fel de informaţii dinafară. Se poate ca lucrurile să ne apară nu în asemănarea lor, ci în deosebiri, nu în ce au comun, dar în ceea ce au individual. Putem percepe diferenţele, nuanţele, putem înţelege esenţa unui fenomen, a unui lucru în sine, independenţă de legătura cu altele, putem deosebi în lumea înconjurătoare unităţi ireductibile, specifice, reasimilabile, nesubstituibile una alteia. Inteligenţa, deprinsă să lucreze cu generalul, cu raporturile constante, comune, nu ne poate ajuta la percepţia individualului, a specificului. Pentru aceasta trebuie să recurgem la intuiţie. Ea poate prinde orice nuanţă, orice deosebire, aceea ce e ireductibil, caracteristic în lucruri. Aşa procedează omul practic, care trece peste teorii şi abstracţii ca să aibă o cunoştinţă imediată a realităţii, aşa procedează omul politic, duşman al oricărei false generalizări, la fel criticul de artă care intră direct în esenţa operei de artă. Există astfel două cunoaşteri: una generală, bazată pe asemănări şi raporturi, alta diferenţială, specifică, bazată pe deosebiri, pe caracteristici ireductibile. Arta e dintre acestea din urmă.”72
   Există trei elemente socio-culturale importante care au o influenţă directă asupra înţelesurilor pe care le dezvoltăm pentru percepţiile noastre. Aceste elemente sunt credinţa/valoarea/sistemele de atitudini. Când aceste trei elemente ne influenţeză percepţiile şi înţelesurile pe care le dezvoltăm din ele, acestea afectează aspectele care aparţin fiecărui individ (subiective). Probabil noi vom vedea aceeaşi entitate socială şi să fim de accord cu termenii sai obiectivi, dar ceea ce obiectul sau evenimentul înseamnă pentru noi (ca indivizi) poate fi cu mult diferit. Atât un American cât şi un chinez pot fi de accord, într-un sens obiectiv, că un anumit obiect este un căţeluş, dar acestia pot fi în total dezacord în ceea ce priveşte interpretarea termenului de căţel. Americanul poate spune că e un animal de casă draguţ, pufos, drăgăstos, protector. Pe de altă parte chinezul poate vedea câinele ca o specialitate potrivită pentru grătarul de dumincă. Se poate vedea că baza culturală a celui din America îl face pe acestă să vadă în câine un animal de casă, iar temelia culturală a chinezului îl determină să considere carnea de câine o delicateţe. La fel ca în exemplul lui lui Samovar stau lucrurile între creştini şi evrei atunci când se află în faţa unei fripturi de porc: deosebit de gustoasă pentru primi, şi hrană spurcată pentru adepţii legii din Leviticul lui Moise.
 Larry A. Samovar şi Richard E.Porter, în Intercultural Communication,  apreciază că, în sensul general, credinţele pot fi văzute ca păstrări individuale pe care un obiect sau eveniment le are drept caracteristici. Credinţa implică o legătură între subiect si caracteristicile care-l disting. Intensitatea credinţei noastre ca un eveniment sau obiect posedă anumite caracteristici, reflectă nivelul probabilităţii noastre subiective şi, în consecinţă, intensitatea credinţei noastre. Aşadar cu cât suntem mai siguri pe ceea ce credem cu atât intensitatea acelei credinţe este mai mare. Nu este vorba aici doar de credinţele cu caracter religios, ci de orice convingere devenită, prin felul în care ne raportăm la ea, o certitudine a propriei noastre mentalităţi.
In ceea ce priveşte comunicarea interculturală nu există judecăţi de valoare ca bun sau rău. Bun şi rău, în faza iniţială, semnifică spusele părinţilor – în anii copilăriei. Apoi ce ne-a transmis şcoala: care poate să fie în concordanţă sau nu cu valorile însuşite în familie. Căci, de pildă, acasă am fost speriaţi că vine Bau-baul, că ne ne va lua nenea poliţistul, iar apoi aflăm că nu există sperietori ascunse după colţ, iar poliţistul are menirea să ne apere (sau aşa ar trebui!). Dacă cineva crede că visul din noaptea trecută îl pot ghida pe drumul cel bun, nu putem declara că opinia lui e greşită (chiar dacă noi credem că aşa e); trebuie să fim în stare să recunoaştem şi să ne împăcăm cu acea idee, dacă dorim să obţinem o comunicare plină de succes.73 La fel, dacă cineva doreşte să investească toate economiile la Loto, doar fiindcă a visat ce numere vor ieşi câştigătoare.
Valorile reprezintă aspectul valoric al sistemului de credinţa/valoare/sisteme de atitudini.74 Aceste dimensiuni valorice includ calităţi ca: utilitate, bunătate, estetica, satifacţie şi plăcere. Deşi fiecare dintre noi are un set individual de valori, există de asemenea valorile culturale, infiltrate în cultură. Ele sunt, fără îndoială, rolul educaţiei. Educaţia, cum o aminteşte Platon în cartea a VII-a din Republica, „nu este ceea ce unii pretind că ea este: într-adevăr, ei susţin că pot aşeza ştiinţa într-un suflet în care ea nu se află, ca şi când ar da vedere ochilor orbi [...] însă, după cum ochiul nu e-n stare să se întoarcă spre strălucire dinspre întuneric, decât laolaltă cu întreg corpul, la fel această capacitate prezentă în sufletul fiecăruia, ca şi organul prin care fiecare cunoaşte, trebuie să se răsucească împreună cu întreg sufletul dinspre tărâmul devenirii, până ce ar ajunge să privească la ceea ce este şi la măreaţa lui strălucire" (Republica, 518c-d).75
 
Strălucirea este dată de valorile culturale, care sunt un set de reguli organizate pentru a face alegeri, reducând nesiguranţa şi conflictele dintr-o societate. Aceste valori derivă de obicei din ideile psihologice bine cunoscute, ce sunt parte integrată a unei culturi. Prin aceste valori un membru al unei culturi este informat în legătură cu ce e bun sau nu, adevărat sau fals, poziţiv sau negativ şi aşa mai departe. Valorile culturale definesc pentru ce merită să mori, ce merita protejat, ce înfricoşează oamenii, ce este corespunzător sau ridicol pentru a studia şi ce tipuri de evenimente conduc indivizii către solidaritatea grupului. Valorile culturale precizează în acelaşi timp ce comportamente sunt importante şi care trebuie evitate.
Valorile sunt exprimate într-o cultură ca reguli ce prescriu comportamentele pe care membrii culturii ar trebuii să le aibă. Astfel catolicii ar trebui să asiste la liturghie, automobiliştii ar trebui să oprească la stop, iar muncitorii ar trebui să ajunga la serviciu la timpul stabilit. Majoritate urmează comportamentele normative. A nu le respecta înseamnă a fi sancţionat. Catolicul care evita liturghia poate primi vizita unui preot, conducătorul auto care nu respectă regula de circulatie poate primi o amendă şi angajatul care întârzie frecvent poate fi concediat. Studentul care lipseşte de la cursuri şi de la seminarii poate fi depunctat la examenul final.
La rândul lor, valorile normative se extind de asemenea în comportamentul zilnic specificâd cum ar trebui să se comporte oamenii în anumite contexte de communicare. Aceasta parte joacă rolul unui ghid pentru un grup sau individ, care minimalizează sau previne părţile rele ale unei culturi.
Într-o carte intitulată Valori, apărută în 1935 la Editura pentru literatură şi artă, Mihai Ralea scria: ”Conştiinţa noastră despre lumea exterioară e rezultatul unei medii organice cuprinsă între un prag maximum şi unul minimum. Ceea ce trece deasupra sau ceea ce rămâne dedesubtul unui număr de vibraţii pe secundă ne va fi necunoscut în veci.”76 Credinţele şi valorile contribuie la dezvoltarea şi conţinutul atitudinilor. O atitudine poate fi definită ca o tendinţă învăţată pentru a răspunde într-o manieră consistentă la o siuatie dată. Asta înseamnă că încercăm să evităm lucrurile care nu ne plac şi să ne folosim de cele care ne plac. Atitudinile sunt învăţate într-un context cultural. Oricum mediul cultural ajută la formarea atitudinilor - pregătirea noastră pentru a răspunde - şi în final - formarea comportamentului.
     Comortamentul unui individ nu poate fi privit ca un capriciu. Reacţia lui la stimulii exteriori nu este decât în aparenţă ilogică ori fără explicaţii. Unul dintre cele mai importante elemente întâlnite în aspectele perceptive ale comunicării interculturale este viziunea asupra lumii. Viziunea asupra lumii are legătură cu orientarea culturală - noţiuni ca Dumnezeu, umanitate, natura, prietenie, comportament ţin de conceptul vieţii. Pe scurt viziunea asupra lumii ne ajută în a ne găsi locul şi rangul în univers. Viziunea asupra lumii e atât de complexă, deseori e dificil de izolat în timpul unei interacţiuni interculturale. Aspectele privind viziunea asupra lumii nu ţin de timp şi reprezintă bazele fundamentale ale unei culturi. Un catolic are o altă viziune decât un musulman, hindus, evreu, taoist sau ateu. Felul în care un American vede locul individului în natură diferă de viziunea unui euro-american. Americanii se văd ca parte din natură; ei văd o relaţie echilibrată între fiinţa umană si mediu, o relaţie bazată pe respect şi egalitate. Pe de altă parte euro-americanii văd o lume centralizată în care supremaţia e deţinută de oameni, ca parte întregata în natură. Ei tratează universal ca fiind al lor - un loc unde dorinţele se pot implini spre a mări puterea ştiinţei şi a tehnologiei. De aici cheltuielile enorme pentru cunoaşterea planetelor din sistemul solar şi nu numai. În urma descoperirilor ştiinţei, faptul că Pământul se roteşte în jurul Soarelui a devenit un adevăr banal. Este adevăr banal raportat la cunoştinţele curente. Dar lucrurile nu au stat tot timpul aşa. După filosoful grec Anaximandru, de pildă, exista convingerea că dacă pămîntul rămîne nemişcat, aceasta se datorează în mod exclusiv locului pe care el îl ocupă în cosmos. Situat în centrul universului, la egală distanţă de toate punctele ce formează marginile lumii, nu există nici un motiv pentru ca el să se deplaseze într-o direcţie sau alta. Stabilitatea pămîntului se explică prin proprietăţile pur geometrice ale spaţiului; pămîntul nu are nevoie de rădăcini, ca la Hesiod; el nu trebuie să se sprijine nici pe o forţă elementară diferită de el însuşi, precum apa la Thales sau aerul la Anaximene. El rămîne la locul său fără o intervenţie din afară, pentru că universul, orientat simetric în toate părţile sale în raport cu centrul, nu mai indică direcţii absolute. Nici sus, nici jos, nici dreapta sau stìnga nu există în ele însele, ci doar raportate la centru. Iar, din punctul de vedere al centrului, acest sus sau jos nu sînt doar simetrice, ci pe deplin reversibile. Între ele nu există nici o diferenţă, la fel ca şi între dreapta şi stìnga. Această concepţie sintetizată de Jean-Pierre Vernant, în Mit şi gândire în Grecia antică, nu este o viziune a unui ignorant, ci a unui savant al timpului care gândea logic, ştiinţific, dar în raport cu nivelul ştiinţei din vremea sa.
    După cum se vede, viziunea asupra lumii influenţează în profunzime o cultură. La fel de importantă este importanţa factorului economic. Ralea nota:” Dar atunci, când aceste produse culturale adevărate răsărite din realitatea solului nostru, se vor înfăptui, intelectualul îşi va putea serba propriul său triumf. El se va putea bucura în linişte şi libertate de cugetul său, autonom în conştiinţă şi aspiraţie, dominindu-şi destinul fără să fie lacheul slăbiciunilor şi viciilor unor stăpâni, care cer mereu să fie linguşiţi pentru a lăsa să li se strecoare printre degete câteva frimituri din regalul lor banchet.”77 Aşadar, efectele mediului sunt de obicei subtile şi nu se pot identifica doar în felul de a se îmbrăca, gesturi sau vocabular. Ne putem gândi la aceasta viziune ca la o încercare de a cuprindere  culoarea apei unei mări prin luarea ei în palmă. Această viziune influenţeaza credinţele, valorile, atitudinile, modalitatile de a folosi timpul şi alte multe aspecte ale culturii. În felul său subtil aduce o influenţă puternică în comunicare interculturală astfel încât fiecare vorbitor are o viziune asupra lumii profund fixate în psihicul sau şi crede că oricare alt vorbitor are aceeaşi parere.78 După Humbold, activitaiea intelectuală şi limba constituie o unitate şi sunt inseparabile. Chiar şi privită în sine, activitatea intelectuală este legată de necesitatea de a intra în relaţie cu sunetele verbale, căci altfel nici gândirea nu ar putea să obţină claritate, nici reprezentarea nu ar putea deveni concept. Legătura indestructibilă care uneşte gândirea, organele vocale şi auzul cu limba rezidă irevocabil în  alcătuirea originară, cu neputinţă de explicat altfel, a naturii umane.79 Dar, oricât de important este limbajul – şi este foarte important – el nu este singurul care determină sistemul de gândire a individului. Un alt element esenţial este organizaţia socială. Felul în care o cultură se organizează, dar şi instituţiile acesteia, afectează modalitatea de percepere a lumii de către membrii unei culturi.80 Prima componentă a organizării sociale este familia. Un specialist în psihologia interculturală, Alan Roland, a identificat trei aspecte universale ale prezentării identităţii la toţi indivizii:
- o identitate individualizată, 
- o identitate familială şi 
 - o identitate spirituală. 
       Grupurile culturale de obicei accentuează una sau două dintre aceste dimensiuni şi minimalizează semnificaţia celorlalte. Identitatea individualizată, după Alan Roland, este sensul "I"-ului independent, cu distinctive mărimi între sine şi altele.81 Familia este cea mai mică formă de organizare socială cu o mare influenţă. Familia influenţează stadiile de dezvoltare ale unui copil, afectând aproape totul, de la primele sale atitudini, până la selectare jucăriilor şi ghidează învăţarea limbajului şi mulţimea de accente plasate aici. Abilităţile ce ţin de construirea vocabularului şi dezvoltarea dialectelor ţin de rolul familiei. Familia, de asemenea, oferă şi întreţine îmbunătăţirea, susţinerea, răsplata şi pedeapsa, având un efect marcant asupra dezvoltării valorilor copilului şi a ţelului pe care îl urmăreşte. Dacă, de exemplu, copilul învaţă prin observaţie şi comunicare că tăcerea este cel mai preţios lucru, aşa cum fac copiii japonezi, acelaşi aspect al culturii se va reflectă şi în comportamentul lor. 
La rândul ei, şcoala este o altă organizaţie importantă a societăţii. Şcolile sunt înzestrate cu o mare parte din responsabilitatea transmiterii şi întreţinerii unei culturi. Ele sunt legături de bază ale comunităţilor cu trecutul şi viitorul. Şcolile întreţin o cultură prin relatarea noilor membri ce s-a întâmplat, ce este important şi ceea ce un membru al culturii ar trebui să ştie. Şcolile pot învaţă geografie sau sculptură, matematică sau ştiinţe ale naturii. Pot pune accentual pe evoluţia bazată pe  pace sau cauzată de violenţă. Pot prezenta o anumită versiune culturală a istoriei. Dar orice s-ar spune, şcoala este determinată de cultura în cadrul căreia există. Jacqueline Russ, se întreabă retoric: „Să fie aceasta raţiunea pentru care Platon a fondat în 387, în grădinile lui Akademos (la nord de Atena) o şcoală destinată să formeze, să educe şi să convertească sufletele care au uitat Binele? Sarcina paidetică îi apare „de departe drept cea mai importantă printre îndatoririle supreme în cetate" (Legile VI, 765e). Responsabilitatea filosofului este pe deplin angajată în procesul formării spiritelor. Actul de a educa şi de a învăţa pe alţii nu este oare eminamente politic, o dată ce la el îndeamă constatarea amară a derivei generale a conştiinţelor şi a conduitelor, ca şi necesitatea de a găsi un leac? Discipolul lui Socrate nu şi-a onorat oare cel mai bine Maestrul devenind, la rândul său, Maestrul Academiei?”82 Intersant pentru subiectul nostru este faptul că manifestările inteligenţei sunt strâns legate de ceea ce Giddens numeşte reproducţia culturală, atrăgând atenţia că modurile de folosire a limbajului sunt "legate de diferenţele culturale, care însoţesc diferenţele de interese şi gusturi. Copiii din mediile sărace, în special cei din grupurile minoritare, îşi formează moduri de exprimare şi de comportament care intră în contradicţie cu cele dominante în şcoală.”83 De aici o serie de atitudini şi manifestări specifice. Se consideră că există o strictă interdependenţă în viaţa socială, care leagă într-un organism solidar toate aspectele grupului. Când suferă una suferă toate. „Când magistratura şi administraţia sufăr, scrie Mihai Ralea, şcoala nu poate prospera. Când politicianismul ne fură studenţi şi când această plagă ambiţionează să selecţioneze profesorii, - catearele fiind ajunse trambuline pentru situaţii mai bune ori locuri comode de plasat partizani neîcăpuţi în alte slujbe, - învăţământul nu poate progresa. Şcoala şi-a pierdut prestigiul său religios. Ea suferă de toată demoralizarea şi descompunerea din jurul ei. În zadar veţi căuta paliative pentru a tămădui cutare rău special acestei instituţii.”84         
Dar orice discuţie, în relaţile interculturale, trebuie să includă o investigaţie a problemelor de limbaj, în general înainte de a întâmpina probleme cu limba străină. In această introducere a diverselor feţe ale culturii, se va observa limba vorbită şi legătură culturală. 
       In sensul de bază, limba este un sistem simbolic organizat şi învaţăt, folosit să reprezinte experienţele umane din interiorul unei comunităţi. Fiecare cultură îşi lasă amprenta pe simbolurile cuvintelor. Obiecte, evenimente, experienţe şi sentimente, toate au o etichetă, un nume, pentru că o comunitate de oameni a decis în mod arbitrar să le acorde acel nume. Astfel, pentru că limba este un sistem inexact de simboluri, reprezentând realitatea, înţelesurile cuvintelor au o largă varietate de interpretate. 
       Limba este primul aparat prin care o cultură îşi transmite credinţele, valorile, normele şi viziunea asupra lumii. Limbajul oferă oamenilor posibilitatea de a interacţiona cu ceilalţi membrii ai culturii şi, de asemenea, de a-şi exprima gândurile. Astfel, limbajul serveşte atât ca un mechanism de comunicare, dar ca si un ghid al realităţii sociale. Limbajul influenţează percepţiile, transmite înţelesuri şi ajută la modelarea tiparelor de gândire.85 Neurocercetatorul William Calvin de la Universitatea din Washington si lingvistul Derek Bickerton de la universitatea din Hawaii au cateva sugestii in legatura cu aceste motive. In cartea lor „Lingua ex machina” ei sustin ca abilitatea de a crea simboluri – semne care se refera la lucruri – este prezenta in oricare animal care poate invata sa interpreteze semnele naturale cum ar fi urmele lasate de animale. Sintaxa se dezvolta dintr-o nevoie abstractă legată de o viaţa socială. La maimuţe, şi la alte mamifere  cu relaţii sociale complexe şi subtile, indivizii fac alianţe şi se comportă altruistic faţă de alţii, cu înţelegerea implicită că favoarea făcută va fi returnată. Pentru a reuşi în asemenea societăţi, animalele trebuie să aleagă aliaţi demni de incredere şi să detecteze şi să pedepsească pe cei ce înşeală, ce iau dar nu dau nimic în schimb. Aceasta cere increderea unei constelaţii mobile de indivizi într-un model mintal abstract de roluri sociale (datorii, creditori, aliaţi şi aşa mai departe) legaţi între ei de aşteptări sociale (de genul o mână spală pe cealaltă) sau  de acceptare (de felul rău cu rău, dar mai rău este fără rău).86        
Că orice act de percepţie sau de comunicare este orientat de ideologie, a devenit un loc comun mai înainte de a-şi fi dat cineva osteneala să aprofundeze teoretic această problemă, a cărei soluţie ar avea, presupun, rezultate mult mai complicate şi mai diferenţiate.87
 Procesele mentale - forme de motivaţie şi încercări de a găsi soluţia potrivită pentru o problema într-o comunitate - creează şi ele un alt component al culturii. Dacă nu a avut experienţe cu oameni aparţinând altui tip de cultură, care urmează alt tipar de gândire, majoritatea oamenilor nu poate comunica eficient. Aceasta pentru că, în fenomenalilatea sa, limba se dezvoltă totuşi doar într-un cadru social, iar omul se înţelege pe sine numai în măsura în care a verificat, prin încercări, cât de inteligibile sunt cuvintele sale pentru ceilalţi. Obiectivitatea sporeşte când cuvântul plăsmuit de către un subiect este rostit din nou de gura altcuiva. Prin aceasta nu i se răpeşte nimic subiectivităţii, căci un om se simte mereu una cu alt om; dimpotrivă, subiectivitatea este întărită, dat fiind că, preschimbată în limbă, reprezentarea nu mai aparţine exclusiv unui unic subiect. Transferându-se în alţii, subiectivitatea se uneşte uneşte cu ceea este comun întregii specii umane şi din care fiecare individ deţine o specificare ce poartă în sine aspiraţia de a găsi o întregire în ceilalţi. In împrejurări asemănătoare, o limbă câştigă cu atât mai mult cu cât coeziunea membrilor comunităţii, care o influenţează în mod direct, este mai mare şi mai intensă. Unul din cele mai fascinante aspecte ale limbajului uman este incredibila diversitate de înţelesuri şi relaţii ce ne permite să exprimăm, atât în mod direct cât şi indirect. Unele limbii sunt structurate în aşa fel încât este subliniata relaţia dintre cei doi vorbitori pe baza poziţiei sociale. Unele nu exprimă timpul trecut, prezent sau viitor, datorită unei concepţii culturale despre timp total diferită de a noastră. Altele au separat vocabularele pentru sacru şi pentru profan, fiecare fiind folosit numai în situaţii speciale. Iar alţii au vocabulare diferite pentru bărbaţi şi pentru femei.
Ceea ce face ca limbajul să fie necesar în actul simplu al producerii ideilor se repetă neîncetat şi în viaţa spirituală a omului; comunicarea  socială cu ajutorul limbajului îi garantează acestuia capacitatea de convingere şi de stimulare. Facultatea de a gândi are nevoie de ceva care să fie echivalent cu ea şi totuşi distinct de ea. Facultatea de a gândi este aprinsă de ceea ce îi este asemenea, iar în ceea ce este diferit de ea îşi găseşte o piatră de încercare prin care măsoară esenţialitatea producţiilor sale interioare.88 La rândul ei, facultatea de a gândi îşi dovedeşte competenţele în comunitate. Aceasta „reprezintă una dintre instituirile sociale fundamentale pentru dezvoltarea socială. Departe de a fi o simplă agregare de indivizi, ea reprezintă calea mediană între ţesătura birocratică de tip etatic şi procesele specifice pieţei libere, caracterizate de urmărirea intereselor individuale.”89 Limba este sistemul cu statutul cel mai clar: ea este constituită din semnale, care-şi au semnificatul şi semnificantul lor. Celelalte sisteme au caracteristic faptul că sunt puse în funcţiune (ca printr-un fel de simbioză sau de parazitism) tot prin intermediul semnalelor limbii, care sunt deja înzestrate cu un conţinut semantic propriu. Tocmai datorită acestui fapt sistemele conotative sunt eminamente formale: ele sînt puse în funcţiune prin intermediul unei utilizări speciale sau al unei selecţii speciale a semnalelor lingvistice care dau naştere nu altor semnale, ci unor simboluri şi imagini, care să precizeze şi să potenţeze, chiar şi să contrazică, „dar nu să anuleze, semnificaţii lingvistici.”90
Evident, există diferenţe culturale în ceea ce priveşte gândirea şi cunoaşterea. Această diversitate poate fi clarificată şi adaptată comunicării interculturale, făcând o comparaţie între Orient şi Occident. In partea occidentală există accepţia relaţiiei directe între conceptele mentale şi concretul realităţii. Această orientare este bine fixată în consideraţiile logice. Există credinţa că adevărul este acolo undeva şi poate fi descoperit urmărind o succesiune logică şi concretă. Voltaire, pe care îl cităm ca pe un spirit tipic al gândirii occidentale, nota: „Omul nu s-a născut rău: dobândeşte răutatea aşa cum dobândeşte o boală... Adunaţi-i la un loc pe toţi copiii universului ; nu veţi vedea la ei decît nevinovăţie, blândeţe şi teamă... Omul nu s-a născut rău : că unii s-au molipsit de această boală, faptul se datoreşte celor ce se află în fruntea lor, care fiind atinşi de această boală, o transmit şi celorlalţi oameni..."91

Atentie : Textul de mai sus este doar un preview al referatului, pentru a vedea daca continutul acestui referat te poate ajuta.Descarcal  !!!


Atentie : Textul de mai sus este doar un preview al referatului, pentru a vedea daca continutul acestui referat te poate ajuta.Descarcal  !!!
…Descarca Referat»»»: http://carturarul-all.ucoz.com/comunicare/comunicare_interculturala_cap_3.doc
Categorie: Referate Comunicare | Adăugat de: Upsy-Dupsy (27-Ianuarie-12) | Nivel: Facultate
Vizualizări: 1064 | Tag-uri: Comunicare Interculturală cap III, Comunicare Interculturală III Perce, referat Percepţia şi înţelegerea cu | Nota Referat: 0.0/0
Total comentarii : 0
Name *:
Email:
Code *:
Cauta un referate
Meniu site
Info
Referatele si lucrarile oferite de carturarul-all.ucoz.com au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Mini-chat
200
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0