Comunicare Interculturală VI Diferenţe de sex, gen şi cultură în comunicare - Referate Comunicare - Referate, referate online pentru liceu si facultate...... - Carturarul-ALL
Marţi, 06-Decembrie-16, 10:51 PM
V-aţi înregistrat ca Vizitator | Grup "Vizitatori"Bine aţi venit Vizitator | RSS

Carturarul-All : Referate de Nota 10

Referate, referate online pentru liceu si facultate......

Principală » Back Referate » Referate Comunicare

Comunicare Interculturală VI Diferenţe de sex, gen şi cultură în comunicare
Comunicare Interculturală

VI. Diferenţe de sex, gen şi cultură în comunicare

       Se întâlnesc astăzi din ce în ce mai puţine persoane – mai ales în societăţile declarate civilizate – care  să susţină diferenţe esenţiale între persoanele de sex feminin şi cele de sex masculin şi, pe baza lor, să admită discriminarea. Ceea ce nu înseamnă că discriminarea a şi dispărut în urma declaraţiilor de egalitate făcute de indivizi sau chiar în urma unor îmbunătăţiri ale legislaţiilor diferitelor ţări. Tocmai datorită acestei realităţi, în articolele 34, 35, 36, Parlamentul European în  „Rezoluţia  din 27 septembrie 2007 privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi în Uniunea Europeană  - 2007 (2007/2065(INI)” face următoarele precizări:  
-  insistă asupra necesităţii de a dezvolta politici în vederea combaterii, de la primele vârste şcolare, a stereotipurilor legate de sexe în domeniul educaţiei, inclusiv prin eliminarea acestora din programele de studiu şi din manualele şcolare, oferind programe de sensibilizare a profesorilor şi elevilor şi încurajând băieţii şi fetele să adopte modele educaţionale netradiţionale; 
- invită Comisia să instituie dialogul cu şi să încurajeze mass-media, având în vedere rolul plin de influenţă socială al acestora, pentru promovarea egalităţii între femei şi bărbaţi şi pentru împiedicarea imaginilor stereotipe despre femei şi bărbaţi;
- recomandă elaborarea unor măsuri de sensibilizare la nivel paneuropean pentru a creşte sensibilizarea la atitudinea „toleranţă-zero” faţă de insultele cu caracter sexist şi prezentarea într-un mod degradant a femeilor în mass-media şi în comunicarea comercială (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO 28.8.2008).
      Evident, eliminarea discriminării dintre sexe nu poate avea loc doar în urma unor măsuri, fie acestea chiar punitive, întrucât, procesul discriminării are rădăcini profunde şi cauze dintre cele mai diferite.
       Una dintre cauze ţine chiar de simbolurile pe care le sugerează sexul feminine sau masculin. John Dewey, autorul unei celebre cărţi, Democracy and Education, consideră inventarea simbolurilor ca fiind un eveniment extraordinar în istoria umană. 
    Întrucât tratăm prea des indivizii şi problemele lor aşa cum s-a făcut întotdeauna, fără să luam în considerare modificarile impuse de condiţiile care se schimbă, Alfred Korzybsky (1879 –1950), fondatorul semanticii generale, a sugerat că o persoană ar trebui să claseze mental termenii săi generali şi în felul acesta să reduca tendinţa de a face asemenea erori semantice. Când clasam termenii, îi separăm pe baza unor diferenţe si, procedând astfel, recunoaştem unicitatea lor. Ceea poate însemna că atunci când ne referim la bărbaţi sau la femei trebuie să avem în vedere specificitatea sexului, a genului, dar şi individualitatea persoanei.149
       Acesta este unul din scopurile mişcărilor feministe - o încercare de a ieşi dintr-o categorie, de a scoate etichetele care, în mod tradiţional, au fost ataşate rolului femeii în societate. Alte organizaţii fondate, reprezintă încercări specifice de a sparge tiparele în care persoanele au fost plasate. Grupurile militantelor feministe protestează impotriva faptului că femeile nu au fost niciodată categorizate ca indivizi, ci au fost văzute doar ca parteneri tăcuţi ai bărbaţilor, un fel de rău necesar, cu rolul principal de a asigura urmaşi bărbaţilor. 
Geert Hofstede a descoperit că rolul social al femeii variază mai puţin de la o cultură la alta comparativ cu rolul social al bărbatului. El a etichetat culturile masculine ca fiind cele în care se insistă pe o distincţie extem de clară între ceea ce se aşteptă de la un bărbat şi ceea ce se aşteaptă de la o femeie. Culturile care valorizeazã trăsăturile masculine pun accent pe trăsături precum hotărâre, spirit de competiţie, atingerea succesului material etc. Cele caracterizate ca fiind culturi feminine sunt cele care permit ca rolurile sociale sã fie interschimbabile între cele douã sexe. Culturile care valorizeazã trăsăturile feminine pun accent pe calitatea vieţii, pe relaţii interpersonale şi denotă preocupare pentru persoanele aflate în dificultate.150
       Aşadar, până de curând am fost învăţaţi că bărbaţii sunt de gen masculin, iar femeile de gen feminin, primii sunt puternici, căci tocmai de aceea sunt bărbaţi, iar femeile sunt mai slabe, nu se pot bate şi deci trebuie ocrotite. Începuturile acestei viziuni coboară până în epoca tribală, când, cum a observat sociologul Petre Andrei, „tribul are diferite trebuinţe, care sunt satisfăcute de indivizi diferiţi după aptitudinile lor. Primul pas spre diferenţiere şi spre eterogenizare a fost recunoaşterea autorităţii unui şef şi apoi diferenţa de ocupaţie a sexelor.” Astfel, hoarda, prima formă de comunitate socială, este o masă de oameni condusă de motive şi instincte materiale, oarecum organice, anume de foame şi trebuinţă sexuală.151 Nu este o viziune specifică doar culturii noastre tradiţionale. În vechea Chină, Yin şi Yang nu se puteau concepe decât prin opoziţia sexelor. Bărbaţii şi femeile erau consideraţi ca două corporaţii opuse, având o sumedenie de interdicţii şi bariere sexuale. După modelul acestei opoziţii a sexelor s-a făcut şi repartiţia temporală a activităţilor omeneşti. Yin şi Yang au fost concepute nu ca o dualitate a Existenţei şi a Non-existenţei, a binelui şi a răului, ci ca o opoziţie relativă şi de natură ritmică între două grupe rivale şi solidare. În acelaşi timp forţele ultime ale naturii au fost imaginate şi reprezentate de chinezi după modelul diviziunii sexelor.152
Când savanţii şi cercetătorii folosesc astăzi cuvintele sex şi gen, fac referire la concepte diferite. Cuvântul sex este folosit mai mult pentru a evidenţia trăsăturile biologice care diferenţiază bărbaţii de femei. Cuvântul gen este folosit mai des pentru a face referire la comportamentele şi atitudinile învăţate, asociate cuvintelor feminin şi masculin. Trăsăturile ce sunt considerate feminine sunt atribuite afecţiunii, compasiunii, emotivităţii. Caracteristicile ce sunt considerate masculine sunt atribute tipice ca puterea, insistenţa, competivitatea şi ambiţia. Aceste diferenţe sunt consecvente culturii ce împarte familia, munca şi rolurile fiecărui sex în interacţiunea socială. Sexismul este termenul de limitare al femeii la rolul femeii tradiţionale şi a bărbatului la rolul bărbatului tradiţional.        
Statutul copiilor, femeilor şi familiilor în diverse ţări, ne spune foarte mult depre cultura acelei ţări.153
Genul, aşadar, nu înseamnă acelaşi lucru cu sexul biologic. Această distincţie este importantă pentru a înţelege cum „viziunile noastre asupra sexului biologic influenţează identităţile genului.”154. Giddens consideră că există două teorii referitoare la identitatea şi sexualitatea genului, cea a lui Sigmund Freud fiind cea mai influentă şi cea mai des discutată, acceptată sau combătută. Freud a teoretizat că diferenţierile pornesc din prima copilărie şi se accentuează în şcoală în urma grupurilor formate de membrii de acelaşi sex. Nancy Julia Chodorow, un sociolog feminist, descrie masculinitatea şi feminitatea ca pe o pierdere, în sensul că băieţii şi fetele se despart diferit de mame, băieţii respingând radical apropierea de mamă şi dedicându-se realizărilor personale. La rândul lor, fetele despărţindu-se de mame, continuă să-şi dezvolte relaţiile transferându-şi ataşamentul faţă de viitorul soţ şi faţă de copii. Originile acestei opţiuni coboară până în vremurile mitice, Cartea Genezei considerând firesc, imediat după actul Creaţiei că omul (bărbatul!) va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de (femeia) soţia lui.
  Elisabeth Cashdan, profesoară la University of Utah, este şi mai categorică afirmând că  pentru o femeie acumularea de resurse pentru copiii săi este foarte importantă, de aceea va încerca să atragă bărbaţi bogaţi şi cu poziţie bună socială, dispuşi să o ajute.
    Indiferent de ce credem despre bărbaţi sau femei, cert este faptul că diferenţierile sunt influenţate puternic de noţiunile culturale. Realitatea arată că anumite activităţi sunt considerate mai ales masculine, sau mult ales feminine. Ni se pare normal ca femeile să fie educatoare, învăţătoare sau medic şi ieşit din comun să fie marinar, pilot, inginer constructor (ca să nu mai vorbesc de tractorist, miner, hamal!). Astfel, fie că oamenii pescuiesc, ţes, se luptă sau citesc poezii, aceste activităţi sunt văzute diferit în raport cu opinia celor din jur, opinie care, la rândul ei, depinde de experienţele anterioare ale celui care le observă. În acelaşi fel, programele pe care oamenii le urmăresc la televizor - serialele, meciurile de box, programele de ştiri - afectează modul în care socializăm unii cu alţii, toate acestea contribuind la dezvoltarea contextelor genurilor.155.
         La rândul ei, cultura fiind într-o continuă transformare, se schimbă şi felul în care ne raportăm faţă de genul masculin sau de cel feminin. De exemplu, acum o jumătate de secol, să zicem, în societatea românească era „anormal” (sau cel puţin ciudat) ca bărbaţii să gătească  sau să îngrijească de copii, în timp ce mama se afla la lucru, iar acum chiar legislaţia oferă posibilităţi ca ei să întrerupă serviciul şi să preia ocupaţii considerate cândva specif feminine.
         Ceva mai mult: diferenţele de gen duc chiar la diferenţe de percepţie a frumuseţii. De la tipul femeii din antichitatea greacă, cu sâni bogaţi şi abdomen puternic s-a trecut, în zilele noastre, la model femeii subţiri, înaltă şi cu braţe lipsite de muşculatură, ceea ce înseamnă că noţiunile noastre de masculinitate şi feminitate se schimbă încontinuu, conduse de interese comerciale şi alte forţe culturale. Astfel a apărut şi o largă piaţă de desfacere a cosmeticelor pentru bărbaţi, deşi, spre deosebire de femei, majoritatea bărbaţilor nu vor să vorbească despre machiaj, nu vor să fie văzuţi în public cumpărând produse cosmetice şi nici nu recunosc că ştiu cum se folosesc acestea. Iar dacă îşi vopsesc părul fac eforturi să ascundă schimbarea.       
       A vrea să arăţi altfel nu este doar răspuns la nevoia de înnoire. Concepţia şi opiniile oamenilor asupra genului nu se referă doar la ceea ce cred ei că sunt, ci sugerează şi ce ar dori ei să fie pentru alţii. Fiecare învaţă din propriul mediu cultural, chiar fără să-şi propună, ce înseamnă masculinitatea şi feminitatea. Primele lecţii le primim, oricare dintre noi, în familie şi în grupurile de adolescenţi în care ne dezvoltăm, apoi, prin intermediul mass-mediei şi al lecturii luăm act de alte observaţii şi interpretări. Probabi că fără influenţa mass-mediei prea puţini dintre bărbaţi ar fi considerat că o femeie frumoasă trebuie să aibă buzele mari şi cărnoase. Şi poate nici femeile nu şi-ar fi pus problema... Şi totuşi, chiar şi femei care nu aveau buzele foarte subţiri au acceptat, probabil sub influenţa filmelor americane, să-şi implanteze alte grăsimi din corp în buze. Iar la nevoie, chiar produse chimicale.
       Judith N. Martin şi Thomas K. Nakayama sunt de părere că dinamica genului reflectă o strânsă conexiune cu cultura, moda fiind la fel de importantă prin influenţa pe care o exercită la nivel global. Concluzia la care ajung cei doi cercetători este că genul si sexul nu sunt sinonime. Sexul este biologic, în timp ce genul este social construit. Sexul este stabilit de genetică şi biologie, în timp ce genul este produs şi reprodus de societate. Cu excepţia operaţiei, sexul este permanent, în timp ce genul variază peste timp şi peste culturi. „Sexul este o proprietate individuală, în timp ce genul este o calitate socială şi relaţională care câştigă înţeles din preponderenţa intereselor sociale şi contrastul cu celelalte genuri. Societăţile crează înţelesuri de gen care comunică printr-o abundenţă de structuri culturale şi practici; în schimb, indivizii devin genuri încorporând prescripţii sociale în identitatea personală.156
 Mai exact: un bărbat poate să rămână bărbat întreg, având în comportament trăsăturile sensibilităţii feminine...
Bărbat sau femeie, fiecare reacţionează la stimuli exteriori. Un francez când îţi vorbeste, constată Edward Hall,  nu te scapă din ochi. Pe străzile din Paris, el îşi poate îngădui să privească foarte atent femeile. Americancele, întorcându-se în ţara lor după ce au stat o perioadă în Franţa, i-au mărturisit autorului, că trec deseori printr-o perioadă de privare senzorială. Câteva au spus că se obişnuiseră pe parcursul şederii lor în Franţa să fie privite, iar obiceiul americanilor de a nu le privi le determină să se simtă ca şi cum nu ar exista! Ceva mai mult, maşinile franţuzeşti sunt create ca răspuns la nevoile francezilor de a putea privi femeile. Aşadar, automobilul devine, alături de limbă, o expresie a culturii şi astfel  îşi are caracteristicile în biotopul cultural.157 
   Comportamentele diferite dintre bărbaţi şi femei sunt rezultatul unor culturi de gen diferite. Rădăcinile comportamentului diferit îşi trag seva din copilărie: băieţii şi fetele se joacă de obicei în grupuri de acelaşi sex. În funcţie de cultură, aceste grupuri vor aborda diferite forme de organizare socială. Fetele vor coopera şi vor împărţi puterea. Ele se înţeleg dinainte cine va fi mama şi cine va fi fiica, cine va găti şi cine va aranja masa.  În schimb, grupul băieţilor este organizat pe ierarhii în care problemele legate de status şi identitate sunt mult mai pregnante. Ei stabilesc cine este şeful, cine va avea rolul de portar, dacă se organizează un meci de fotbal, cine va juca în apărare şi cine la centrul terenului. S-a observat că odată întipărite, aceste diferenţe vor fi purtate şi la maturitate, atunci când bărbaţii vor fi mai înclinaţi să argumenteze şi să concureze pentru un statut, în timp ce femeile se axează mai mult pe cooperarea cu cei din jur. Hartley consideră că aşa-zisa teorie a celor două culturi sugerează faptul că bărbaţii şi femeile abordează două stiluri diferite de comunicare şi care reflectă diferitele lor obiective şi strategii. Conform acestei abordări, soluţia sau remediul proastei înţelegeri a genului ar putea fi înţelegerea şi acceptarea  reciprocă a semnificaţiilor genului. 158
       În acelaşi timp construcţiile sociale simbolice de gen stabilesc coduri de conducere, gând şi comunicare care crează diferite culturi de gen. Aspectul crucial al acestei diferenţe în ceea ce priveşte felul în care se comunica depinde de "felul de a fi”. Pentru bărbaţi sensul de "sine” este definit astfel prin intremediul  abilităţii lor de a obţine rezultate. Bărbatul are obiective precise şi le urmăreşte cu grijă, stabilind strategii. Pentru femei  sensul de "sine” este definit diferit: prin intermediul setimentelor şi calităţiilor lor de a interacţiona. Femeia este dispusă să apeleje la sentimente şi mai puţin la logică, şi nu de puţine ori întristarea sau lacrimile devin armele ei cele mai puternice. John Gray argumentează că bărbaţii şi femeile se comportă diferit datorită diferenţei fundamentale de identitate personală.159 De exemplu, atunci când un bărbat supărat se află într-o situaţie stresantă, acesta va întrerupe o conversaţie şi se va închide în sine, se va retrage în singuratate şi va încerca să rezolve problemele de unul singur. Într-o situaţie asemănătoare, femeiile vor căuta compania prietenilor şi vor discuta deschis despre problemele şi sentimentele lor.160 Un exemplu extrem care diferenţiază poate fi următorul: un bărbat dacă are o suspiciune în legătură cu partenera lui se interiorizează, în timp ce femeia, într-o situaţie similară, telefonează unei prietene şi cere sfaturi. Sau se lamentează. 
Identitatea genului este demonstrată şi de stilul comunicării. Comunicarea între diferitele culturi depinde de capacitatea diferitelor culturi de a dezvolta o înţelegere comună. Dacă  experienţa unui individ – bărbat sau femeie - este relaţionată doar la propria lui (ei) cultură, atunci comunicarea este imposibilă.161 Cultură diferită înseamnă aici mai ales cultura masculină şi feminină. 
Perspectiva psiho-socială accentuează faptul că identitatea este creată pe de-o parte de sine şi pe cealaltă parte în relaţie cu membrii unui grup. Conform cu această perspectivă, sinele este compus din identităţi multiple, şi aceste noţiuni ale identităţii sunt limitele culturii. Cum putem, atunci, să înţelegem cine suntem? Aceasta depinde foarte mult de structura noastră culturală. După psihologii apuseni, identităţile noastre sunt create de sine, formate prin intermediul conflictelor şi crizelor identităţii, prin intermediul difuziei şi al confuziei. Ocazional, se poate să avem nevoie de un moratoriu, o pauză, în timpul procesului. Identităţile noastre nu sunt create printr-un singur efort, proces disciplinat, ci sub imboldul anumitor evenimente ce aduc pătrundere psihologică în care ne aflăm şi perioadele lungi ce intervin de-a lungul a ceea ce poate nu gândim prea mult despre noi sau despre identităţile noastre.162
 Comunicarea femeilor diferă de stilul comunicării bărbaţilor, ceea ce duce adesea la neînţelegeri şi conflicte. De exemplu, unele femei răspund  cu nervozitate dacă primesc o invitaţie care nu le este pe plac, în timp ce bărbaţii, într-o situaţie similară, preferă să tacă sau doar să răspundă negativ. În altă situaţie, femeile pot interpreta tăcerea bărbaţilor ca pe o nepăsare, în timp ce bărbaţii interpretează adesea tăcerea femeilor ca pe o acceptare sau ca pe o promisiune, cel puţin ca pe o amânare.
O altă diferenţă devine vizibilă în relatarea unei întâmplări. S-a observat că bărbaţii tind să fie mai lineari în relatări, de obicei precizează timpul şi locul unei acţiuni; femeile tind să dea mai multe detalii şi să ofere mai multe informaţii decât este necesar, pe care bărbaţii le consideră o abatere de la subiect. Femeile observă îmbrăcăminte, culorile. Au intuiţii şi nu agreează certitudinile.163 Bărbaţii şi femeile deseori interpretează greşit discuţiile despre relaţii. Este posibil ca femeile să exprime mai mult interes în procesele interrelaţionale şi să se simtă mai bine doar discutându-le. Bărbaţilor cărora le place să rezolve probleme este probabil să nu le placă să discute ceva referitor la o problemă care nu are neapărată nevoie de rezolvare. Bărbaţii preferă să încheie o discuţie dificilă spunând „vorbim altădată”, iar femeile insistă: ”vorbim acum, de ce altădată?”. Bărbatul vrea să amâne deciziile dintre parteneri, femeile vor să ştie când se vor căsători, bărbaţii apelează frecvent la pronumele personal eu, femeile se simt bine cu pluralul noi.
Important este că, deşi identitatea socială nu este la fel de promptă de cum pare, chiar spunând că identitatea genului, încă influenţează percepţiile noastre de comunicare cu alţii. Rasa, clasa, şi uneori chiar şi identitatea genului se leagă una cu cealaltă. De exemplu, statistic vorbind, născându-te africano-american, sărac, şi şansele de sporire feminină sunt acelea de a rămâne în sărăcie. 
Germanii, englezii, americanii şi francezii împărtăşesc împreună segmente semnificative din cultura fiecăruia, dar în multe privinţe, culturile lor se ciocnesc. In consecinţă, înţelegerile care apar sunt, dintre toate, cele mai grave, iar diferenţele ulturale neconştientizate sunt, de obicei, înregistrate cu lipsă de atitudine, vulgaritate şi lipsă de interes.164 Vom descrie, urmându-l,  ce a observat el la germani. Mulţi dintre cei din Germania şi germanii elveţieni ajung deseori să comenteze folosirea de către americani a timpului şi a spaţiului. Atât nemţii, cât si germanii elveţieni au făcut observaţii majore cu privire la modul invariabil în care americanii îşi gestionează timpul, precum şi la cât sunt de maniaci când vine vorba de planuri. Ei, de asemenea, observă ca americanii nu îşi pastrează deloc timp pentru ei insisi. Cum nici germanii şi nici elveţienii (mai ales, germanii elveţieni), nu pot fi luaţi la întâmplare când vine vorba despre timp, Hall a scos în evidenţă părerea lor cu privire la gestionarea timpului de către americani. Vor spune că europenii îşi planifică mai puţine evenimente decât americanii într-o anumită perioadă de timp şi că primii se simt mai puţin presaţi de timp decât ultimii. Cu siguranţă, europenii aloca mai mult timp activităţilor ce implică relaţiile umane. Mulţi dintre subiecţii europeni au observat că în Europa relaţiile umane sunt cele importante, în timp ce în Statele Unite, planificările au prioritate. Astfel, câţiva dintre subiecţi au conectat gestionarea timpului cu atitudinile referitoare la spaţiu, pe care americanii îl neglijează într-un mod incredibil. După standardele euopene, americanii risipesc spaţiul şi rar îl folosesc pentru nevoile publice. De fapt, se pare că americanii consideră ca oamenii nu au nicio trebuinţă asociată cu ideea de "spaţiu”. Supraestimand ideea de "planificare”, americanii tind să subaprecieze nevoile individuale cu referire la spaţiu. Ar fi bine de menţionat aici că nu toţi europenii îi percep aşa. Mulţi dintre ei consideră că în Statele Unite se simt constrânşi de timp şi se plâng adeseori că oraşelor americane le lipseşte varietatea. Totuşi, având în vedere aceste observaţii făcute de europeni, s-ar crede că nemţii s-ar arăta mai deranjaţi decât americanii când vine vorba de încălcările moravurilor ce ţin de spaţiu.165
 
Evident, şi francezii sunt altfel, aşa cum îi cercetează Hall. Francezii care locuiesc în sudul şi estul Parisului aparţin în general acelui complex de culturi care mărginesc Mediterana. Membrii acestui grup se apropie între ei mai mult decât cei din nordul Europei, englezii şi americanii. Folosirea în stil "mediteranean” a spaţiului se oglindeşte în trenurile aglomerate, autobuze, terasele de pe trotuar şi în casele oamenilor. Excepţiile se regăsesc, desigur, în castelele şi vilele celor bogaţi. Francezii se evidentiază nu numai prin modul în care mănancă, se distrează, vorbesc, scriu, se strâng laolaltă în cafenele, dar chiar şi în modul în care îşi realizeaza hărţile. Aceste hărţi sunt extraordinar de bine gândite şi la fel de bine desenate încât călatorul poate să găsească cele mai detaliate informaţii. Cineva care a folosit asemenea hărţi poate spune că francezii se gândesc la toate când le concep. Ele îţi arată pe unde te poţi plimba, bucura de o privelişte, unde poţi întâlni peisaje pitoreşti sau locuri în care să te relaxezi, să te odihneşti şi chiar să iei o  masă bună.
O posibilă explicaţie de ce francezilor le place să stea afară, în aer liber, este regăsită mai degrabă în condiţiile aglomerate în care locuiesc mulţi dintre ei, crede Hall. Francezii, observă el, se distrează la restaurante şi cafenele. Casa este pentru întâlnirea cu familia, iar exteriorul pentru recreere şi socializare.  Cu toate acestea, toate casele pe care le-am vizitat şi toate cunoştinţele mele cu referire la acestea indică faptul că sunt deseori destul de aglomerate. Clasa muncitoare şi mica burghezie sunt în mod particular aglomerate, ceea ce înseamnă că francezii sunt destul de compactaţi, acest lucru derivând din amplasarea birourilor, caselor, oraselor şi satelor lor.
Mai departe, când un francez îţi vorbeste, nu te scapă din ochi. Pe strazile din Paris, el îsi poate îngădui să privească foarte atent femeile. Americancele, întorcându-se în ţara lor după ce au stat o perioadş în Franta, trec deseori printr-o perioadă de privare senzorială. Câteva au spus autorului că se obişnuiseră pe parcursul şederii lor în Franta să fie privite, iar obiceiul americanilor de a nu le privi le determină să se simtă ca şi cum nu ar exista!
In plus, maşinile frantuzeşti sunt create ca raspuns la nevoile francezilor. Marimea lor mică este atribuită unui anumit standard de trai şi costurilor mai mari ale materialelor. Automobilul este alaturi de limbă o expresie a culturii şi astfel, îşi are caracteristicile în biotopul cultural. Schimbările cu referire la automobile vor reflecta şi sunt reflectate în oricare tip de schimbări. Circularea de-a lungul bulevardului Champs-Elysées şi în jurul Arcului de Triumf reprezintă traversarea rutei dintre New Jersey Turnpike şi Indianapolis Speedway într-o dupa-amiază de duminică insorită. Cu maşinile americane, ce implică dimensiuni mari, acest lucru ar însemna o sinucidere în masă. Chiar şi cele compacte americane, deplasându-se prin traficul parizian, ar arata ca niste rechini printre plevuşti. In Statele Unite, ar arăta normal pentru că toate celelalte maşini sunt similare acesteia. In plus, dacă cineva ar analiza stilul automobilelor frantuzesti, ar observa un accent mai mare pus pe individualitate în comparatie cu maşinile americane. Poţi analiza un Peogeot, un Citroen sau un Renault. I-ar lua ani intregi industriei automobilelor americane să poată schimba în acest sens stilul de concepere auto, conchide Hall, iar nioi adăugăm că a fost suficient să apară criza financiară a anilor 2000 şi industria americană a trebuit să treacă la consum mic şi multe mărci şi modele grandioase au dispărut de pe piaţă, diferenţa între clasele sociale nemaifăcându-se după capacitatea cilindrică.
Dar, desigur, rasa şi clasa nu sunt sinonime. Ele nu pot fi privite nici împreună nici individual ca având un specific definitoriu. Dar în interiorul clasei sociale, în specificul genului se găsesc componente comune, care diferenţiază stilul comunicării.
George Keith şi John Shuttleworth sunt de părere că femeile vorbesc mai mult decât bărbaţii, vorbesc chiar prea mult, sunt mult mai politicoase, sunt ezitante, se plâng şi cicălesc, pun mai multe întrebări, se susţin unele pe altele, sunt mult mai cooperante. Bărbaţii  înjură mai mult, nu vorbesc despre emoţii, vorbesc mai mult despre sport, vorbesc despre femei şi maşini în acelaşi fel, se insultă reciproc frecvent, sunt competitivi în conversaţie, domină conversaţia, vorbesc cu mai multă autoritate, dau mai multe comenzi, întrerup conversaţia mai des.166 În acelaşi timp, femeile sunt la fel de libere, dacă nu cumva chiar mai mult, atunci când sunt convinse că le aude cineva. Sau... la telefon, unde vorbesc la fel de picant ca bărbaţii. Intervin însă şi aici diferenţele de clasă şi de educaţie. Femeile din clasele de jos înjură la fel ca bărbaţii şi fac asemeni trimiteri la sex, folosind injurii de parcă nu ar şti că sexul lor nu este... masculin.
Robin Lakoff, în 1975 a publicat o cercetare asupra limbajului femeilor: Language and Woman's Place. Într-un articol, Woman's language, ea a consemnat o serie de expresii de bază care ar defini limbajul femeilor. Printre acestea:
Îngrădirea: folosirea sintagmelor "cam aşa”, "un  fel de”, "se pare că”, etc
Folosirea formulelor politicoase: "Vă deranjează dacă…”, "Aş aprecia dacă …”, "… dacă nu te deranjează”
Vorbirea cu sublinirea de intonaţie pentru cuvintele: deci, foarte, chiar..
Folosirea adjectivelor: divin, drăguţ, adorabil, etc. 
Folosirea hipercorectă a gramaticii şi pronunţie, alături de enunţarea clară.
Folosirea citărilor directe: bărbaţii cel mai adesea parafrazează.
Folosirea unui lexicon special: femeile folosesc mai multe cuvinte pentru obiectele culorate, iar bărbaţii pentru activităţile sportive.
Folosirea intonaţiei pentru întrebări în discursuri declarative: femeile fac declaraţii prin ridicarea vocii la sfârşitul declaraţiei dorind să exprime incertitudinea. 
Folosirea imperativelor: de ce, cum, unde, care, ce, (De ce nu deshizi uşa?)
Vorbire mai puţin fluentă.
Folosirea accentuată a calificărilor: de exemplu, "Eu cred că…”
Se scuză mai adesea: de exemplu, "Îmi pare rău, dar eu cred că …”
Folosirea construcţilor modale: cum ar fi poate, ar trebui, trebuie, "N-ar trebui să oprim căldura?”
Folosesc comenzi şi cereri directe: de exemplu, "Vai, este cam rece aici, nu?” – o cerere clară să se dea drumul la căldură sau să se închidă geamul.
Folosesc mai multe cuvinte întăritoare: în special atât şi foarte (de exemplu, "Sunt atât de fericită că ai venit!”).
Lipsa umorului: femeile nu spun de obicei cu succes glume şi adesea nu înţeleg gluma.167
La acestea putem adăuga observaţii specifice spaţiului cultural românesc:
- Femeile simt nevoia să se facă deosebire între statutul de doamnă şi domnişoară.
- De regulă, pe bărbaţi  nu-i deranjează expresia " Ce spui, mă?”, dar supără, pe bună dreptate, formula adresată femeilor "Ce spui, fă?
- Când este vorba despre defectele  părinţilor, abundă trimiterile la soacră şi nu la socru.
- Înjurăturile trimit de regulă la organul sexului feminine.
- Pare firesc ca bărbatul să nu fi fost virgin la căsătorie, dar cresc pretenţiile când este vorba de sexul feminine.
- Bărbatul adulterin are câteva denumiri, în timp ce femeia, în situaţie similară, are excesiv de multe denumiri.
- Femeia blondă este ironizată, dar aceeaşi culoare la bărbat nu înseamnă aproape nimic.
- Adjectivul gospodină este peiorativ pentru o femeie, dar este onorabilă varianta gospodar pentru bărbat.
- Dacă nou-născutul este băiat totul este în regulă, dacă este fată, se adaugă o apreciere gen: sunt bune şi fetele, sănătoase să fie.
- Bărbaţii pot fuma pe stradă, femeilor "nu le stă frumos.”
- Când nu convin argumentele femeilor, pare normal să fie trimise la cratiţă.
- Femeile nu vorbesc, ele dau din gură sau din cleanţă.
Nici proverbele românilor nu sunt mai îngăduitoare cu femeile:
- Fusta femeii, faşa dracului.
- Femeia e scula dracului
- Femeia frumoasă este pagubă la casă.
- Femeia nebătută e ca moara neferecată.
- Femeia numai după urs nu se duce.
- Femeia judecă pe dracu şi-l scoate dator.
       A face complimente este un ritual obişnuit, mai ales în rândul femeilor. Lingvista Janet Holmes a descoperit că femeile fac mai multe complimente decât bărbaţii.168 Bărbaţii însă, deşi doresc să fie apeciaţi, evită să pună întrebări de genul „Ce părere ai de prezentarea mea?” sau „Ţi-a plăcut articolul pe care l-am scris?”, din teama de a nu declanşa o critică nedorită sau să nu li se pună şi lor întrebări similare.  
       Şi în această situaţie, o explicaţie s-ar putea găsi în felul în care şi-au  petrecut tinereţea şi adolescenţa.  În grupurile în care cresc, băieţii abia aşteaptă prilejul de a jigni pe cineva şi de a fi într-o poziţie de superioritate. Dimpotrivă, unul din ritualurile pe care le învaţă fetele este să adopte o poziţie de inferioritate, presupunând însă că ceilalţi vor fi conştienţi de natura ritualică a acestei umiliri şi nu vor mearge până la capăt.  
       Aceste stiluri conversaţionale caracteristice bărbaţilor şi femeilor sunt în dezavantajul femeilor la locul de muncă. Dacă o persoană încearcă să reducă diferenţele şi să menţină iluzia unei egalităţi,  în timp ce alta încearcă să-şi menţină poziţia de superioritate, cea din urma va reuşi. În acelaşi timp e posibil ca persoanele care nu fac nici un efort să se afle într-o poziţie de inferioritate să ajungă într-o astfel de situaţie.   
Pentru că femeile acceptă rolul de persoană care are nevoie de sfaturi, bărbaţii tind să creadă că  femeile, atunci când  îi întreabă ceva, ele cer de fapt un sfat sau un ajutor.  
       A-şi cere scuze, a tempera criticile cu puţină laudă şi a-şi face complimente sunt doar câteva ritualuri ale femeilor. Bărbaţii însă evită aprecierile reciproce referitoare la ţinută, îmbrăcăminte sau vârsta pe care o arată. Ei se pot contrazice în problemele de serviciu fără a desface relaţiile de prietenie dintre ei. Antropologul Phillip Whitten numeşte acest comportament opoziţia rituală. Mulţi americani, consideră el, văd aceste discuţii ca pe nişte lupte ritualice – adică un fel de cunoaştere prin intermediul contradicţiilor verbale. Ei îşi prezintă ideile într-o formă sigură şi definitivă şi aşteaptă să vadă dacă vor fi combătute. Pentru ei, a fi nevoit să-ţi aperi o idee constituie un prilej de a-şi testa valoarea. Tot din acelaşi motiv, bărbaţii se joacă de-a avocatul diavolului, atacând ideile colegilor, încercând să le găsească punctele slabe, testându-şi în acelaşi timp propriile idei.  

Atentie : Textul de mai sus este doar un preview al referatului, pentru a vedea daca continutul acestui referat te poate ajuta.Descarcal  !!!
…Descarca Referat»»»: http://carturarul-all.ucoz.com/comunicare/comunicare_interculturala_cap_6.doc
Categorie: Referate Comunicare | Adăugat de: Upsy-Dupsy (27-Ianuarie-12) | Nivel: Facultate
Vizualizări: 377 | Tag-uri: Diferenţe de sex gen şi cultură în , Comunicare Interculturală VI, gen şi cultură în comunicare, Comunicare Interculturală VI Difere | Nota Referat: 0.0/0
Total comentarii : 0
Name *:
Email:
Code *:
Cauta un referate
Meniu site
Info
Referatele si lucrarile oferite de carturarul-all.ucoz.com au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Mini-chat
200
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0