CICERO – DE AMICITIA
Este, poate, una din lucrarile filozofice ciceroniene, cu cel mai înalt grad de reprezentabilitate, o oglinda a conceptiei sale morale.
Îi este dedicata, ca dealtfel multe din operele sale, lui Brutus, celui mai bun prieten: „Ad amicum amicisimus scripsi de amicitia” (De amicitia 4).
Personajele acestui –sermo- sunt, în primul rând, Laelius, apoi cei doi gineri ai sai, Mucius Scaevola si C. Fannius. Discutia are loc la putin timp de la moartea lui Scipio Africanus, prilej cu care, Laelius rememoreaza înaintea ginerilor sai prietenia care l-a legat de Scipio. Motivul pentru care Cicero plaseaza în prim-plan cele doua personalitati care au trait cu aproape un veac înaintea sa, este simplu si explicat de el însusi: „Genus autem hoc sermonum, positum in hominum veterum auctoritate, et eorum illustrium, plus nescio quo pacto videtur habere gravitatis” (ID 4).
Este implicit vorba de un apel al lui Cicero, adresat contemporanilor sai, peste care plana iminenta prabusirii republicii, de a privi înapoi, spre Republica secolelor anterioare, în care valorile morale, -virtus, honestas, etc.-, erau mult mai pretuite.
Din punct de vedere al continutului avem de-a face mai de graba cu un discurs al lui Laelius, arareori întrerupt de interventia celor doua personaje secundare, care exercita o valenta stimulativa, iar nu de natura problematizatoare.
Care sunt, asadar, coordonatele pe care apare si se dezvolta prietenia? În primul rând este necesara constientizarea acesteia, cautarea si asumarea ei.
Unii pun mai presus decât prietenia bogatiile, altii sanatatea, puterea, onorurile, ba chiar placerea –voluptas-. Aceasta din urma este specifica, însa, fiarelor, iar celelalte sunt trecatoare si nesigure –incerta et caduca-, plasate fiind, nu atât în zona hotarârilor noastre, cât a incertitudinii si a nestatorniciei sortii.
Subiectul prieteniei îl constituie omul bun –homo bonus- care este, în acelasi timp, si întelept, si capabil sa atinga virtutea. Acest model uman apt prin excelenta de o prietenie adevarata, se afla, în viziunea lui Cicero, în „vita comunis”, nicidecum pe coordonatele idealiste si intangibile în a ca caror limite îl înscriu filozofii elini pe omul întelept si virtuos. Desigur, sintagma „vita comunis” pune în lumiina pragmatismul mentalitatii romane, la care Cicero adera fara nici o rezerva, atunci când este vorba de aspectele morale. În domeniul moralei, Arpinatul o declara raspicat si repetat: Roma este mult mai superioara Greciei.
O alta trasatura definitorie este aceea ca prietenia nu are drept cauza slabiciunea, nici cautarea foloaselor –utilitates-. Ca atare, prietenia purcede din firea (natura) umana, nu din privatiuni, se dezvolta prin atasarea sufleteasca, prin dragoste, nicidecum prin cugetarea la cât folos va aduce.
Liantul prieteniei este, asadar, dragostea, iar firmamentul ei este încrederea reciproca; caracterul unui adevarat prieten trebuie sa fie simplu, comun, sa simta la fel – „simplex, comunis, consentiens”, aspecte ce se cristalizeaza prin încredere. Dimpotriva, un caracter cu multe fete si încâlcit – „multiplex et tortuosum”, ce nu are aceleasi simtaminte, este instabil, incapabil de prietenia reala.
Prietenia se consolideaza în timp si prin dovezi pragmatice, fapt ilustrat de Cicero prin apelul la proverbe, aforisme si sentente, exprimare concisa si clara, prevestindu-l, parca, pe Seneca: „Amicus certus in re incerta cernitur.” (ID 64), „Verunque illud est, quod dicitur, multos modios salis simul edendos esse, ut amicitiae munu expletum sit.” (ID 67). „Maxima est enim vis vetustatis et consuetudinis” (ID 68) etc..
Leitmotivul operei îl constituie apelul la virtute, pus sub autoriatea lui Laelius, al carui îndemn din încheiere îl scuteste pe oricine de alte comentarii: „Vos autem hortor ut ita virtutem locetis, sine qua amicitia esse non potest, ut ea excepta nihil amicitia praestabili utetis.” (ID 104).
Bibliografie
Marcus Tullius Cicero, De amicitia
Pierre Grimal, Literatura latina
Eugen Cizek, Istoria literaturii latine
|
Referatele si lucrarile oferite de carturarul-all.ucoz.com au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. 