ALEXANDRU LAPUSNEANUL
-CARACTERIZARE-
Costache Negruzzi este unul din deschizatorii de
drumuri din literatura romana moderna. El a initiat specii noi printre
care si nuvela istorica.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal
din nuvela cu acelasi nume. Este un personaj bine individualizat prin
„l”-ul de la sfarsitul numelui. De asemenea este un personaj real
atestat in cronica lui Ion Neculce.
Autorul il caracterizeaza indirect lasand de
fiecare data, faptele, cuvintele, gesturile sa vorbeasca de la sine.
In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul
ce se intoarce in tara insotit de o oaste otomana, cu scopul de a se
razbuna.
In apropiere de Tecuci este intampinat de o solie
a lui Tomsa care il sfatuieste sa se intoarca, dar nu inainte ca acesta
sa le spuna scopul lor. Cand Lapusneanul spune „am auzit de bantuirile
tarii si am venit sa o mantui”, Motoc ii sugereaza ca ar fi mai bine sa
se intoarca („tara e linistita”, „de aceea norodul ne-a trimis sa-ti
spunem ca tara nici te vrea nici te iubeste”).
Acest lucru il infurie pe Lapusneanul care se
arata extrem de hotarat in decizia sa („mai degraba si-ar intoarce
Dunarea cursul indarapt”) si aratand ca nu va fi intors de nimic din
drum („daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi num ma iubiti eu va
iubesc pre voi”).
In momentul cand ramane singur cu Motoc, acesta,
incearca sa-l insele iar pe Lapusneanul, spunandu-i sa renunte la
ajutorul oastei otomane si sa se bazeze pe sprijinul moldovenilor. La
auzul vorbelor sale si cand acesta ii mai spune lui Lapusneanul sa aiba
incredere („incredi-te in noi”), viitorul domn se infurie si ii
aminteste lui Motoc ca la tradat („cand m-ai vazut biruit m-ai lasat”)
si ca nu s-ar mai increde in el („n-as fi un natarau de frunte sa ma
incred in tine?”).
Lapusneanul ii spune ca nu-l va ucide, dar ii
spune foarte clar si de ce („te voi cruta ca-ci imi esti trebuitor sa ma
scapi de blastemuirile norodului”, „sabia mea nu se va manji in sangele
tau”).
Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un
permanent conflict cu boierii si la cea mai mica abatere ii omoara,
fiind foarte crud.
Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri varsarea de
sange spunandu-i ca este muritor si pacatele nu-i sunt iertate daca
ridica o manastire („esti muritor si ai sa dai sama”) il fac pe
Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce mana la pumnal, dar
se opreste la timp. Acest lucru arat impulsivitatea lui nemasurata. Dar
poate fi si tandru („o ridica ca pe o pana si opune pe genunchii sai”).
De aici reiese ca este vorba si despre un conflict interior.
Dezumanizarea este exemplificata si de cruzimea cu care pregateste leacul de frica.
A doua zi, merge la biserica („imbracat cu toata
pompa domneasca”) unde dupa slujba dovedeste ce bine cunoaste arta
disimularii. El isi cere iertate in fata boierilor, citand pasaje din
Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator si spune ca vrea sa
pecetluiasca impacare cu un ospat.
Acolo Lapusneanul da dovada de o cuzime
nemasurata in care porunceste uciderea celor 47 de boieri, din capetele
lor facand o piramida pe care o arata Ruxandei „ca leac de frica”.
Intre timp multimea se aduna la palat cerand
capul lui Motoc, iar Lapusneanul se arata total neinduplecat de
rugamintile acestuia („Destul! Nu mai boci ca o muiere”). De asemenea ii
arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din („du-te sa mori pentru tara”,
„nu spuneai ca tara nici ma vrea nici ma iubeste”). Lapusneanul este si
foarte intligent, transformand sacrificrea lui Motoc intr-un act politic
abil („luati-l si spunetii ca asa plateste Alexandru-voda celo ce prada
tara”).
Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu
mai omori boieri, facuta Ruxandei, dar isi arata caracterul sadic
chinuindu-i („taia maini, scotea ochi, ciuntea si spinteca”).
Drama tiranului incepe in momentul in care se
trezeste din letargie si observa ca este calugar. Incepe sa-i ameninte
pe cei din jur („Ma-ti popit voi,dar de ma voi scula pe multi am sa
popesc si eu”) si ajunge sa-si ameninte propriul fiu cand afla ca acesta
este domn.
El nu poate concepe sa traiasca fara putere („Eu
nu sunt calugar. Sunt domn! Sunt Alexandru-voda”). Toate japtele sale o
determina pe Doamna Ruxanda sa-i dea otrava, astfel sfarsind tiranul.
In aceasta opera naratiunea se imbina cu
descrierea si pasajele descriptive (descrierea imbracamintii lui
Lapusneanul), iar cuvintele folosite de personaje, limbajul lor,
contureaza culoarea de epoca.
Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este deasemenea un personaj romantic. Este prezentat obiectiv.
Parerea despre el a autorului este aceeasi cu a
celorlalte personaje care il vad ca pe un domn crud si nemilos, parerea
mea fiind aceeasi.
Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine
individualizat, cu lumini si umbre, cu gesturi si cuvinte memorabile
conturand personalitatea domnului tiran.