Analiza
funcţională a diferitelor elemente luate separat dă rezultate pozitive
numai atunci când le considerăm ca verigi aflate în strânsă legătură ale
unui întreg indivizibil. În plan psihologic, „elementele” ar fi
procesele, funcţiile şi însuşirile psihice; întregul - Personalitatea.
Problema personalităţii ocupă azi un loc central atât în cercetările
teoretice cât şi aplicative. Cu toate acestea, în afară de „inteligenţă”
, nici un alt concept al psihologiei nu este atât de complex şi
nedeterminat ca cel de „personalitate”. În 1931, G.W. Allport enumera
peste 50 de definiţii, iar astăzi McClelland găseşte peste 100 de
definiţii ale termenului. Se apreciază că la ora actuală pot fi
delimitate cu uşurinţă cel puţin 10 – 12 şcoli personologice. Printre
cele mai cunoscute se numără: teoria psihanalitică (S. Freud, A. Adler,
K. Jung, ş.a.); teoria factorială (G. Allport); teoria personalistă (C.
Rogers); teoria organismică; teoria socio-culturală ş.a.
În
sensul ei general, noţiunea de motivaţie, introdusă în psihologie la
începutul secolului XX, desemnează aspectul energetic, dinamic al
comportamentului uman. Ea este definită ca „o stare de disociaţie şi de
tensiune care pune organismul în mişcare până ce ajunge la reducerea
tensiunii şi regăsirea integrităţii sale”.
Prin
urmare, nu putem vorbi de existenţa unor motive ca forţe dinamice numai
prin ele însele, ci totdeauna în relaţie cu obiectele, rezultatele,
situaţiile care le satisfac şi cerinţele cărora le corespund, reflectate
în mintea omului sub formă de imagini, idei, convingeri, aspiraţii.
In
cadrul dezvoltarii psihice si al formarii personalitatii adulte,
invatarea ocupa un loc central, datorita faptului ca prin invatare
individul dobândeste noi comportamente. Incepând cu deprinderile si
priceperile si terminând cu cunostintele si operatiile intelectuale,
toate se dobândesc prin activitatea de invatare. A.N. Leontiev definea
invatarea ca fiind "procesul dobândirii experientei intelectuale de
comportare”, intelegând prin aceasta asimilarea de informatii si, mai
mult decât atât, formarea gândirii, a sferei afective, a vointei, deci
formarea sistemului de personalitate.
Majoritatea
autorilor care-şi propun sa consilieze cititorii cum sǎ-şi dezvolte
valenţele ascunse încep prin a le propune acestora sǎ intre în contact
cu emoţiile lor. De ce este atât de important? Emoţiile noastre
constituie factorii care ne influenţeazǎ cel mai mult modul în care
reacţionǎm, luǎm decizii, ne raportǎm la propriul sistem de valori şi,
nu în ultimul rând, comunicam cu ceilalţi. Astfel, dacǎ reuşim sǎ ne
controlǎm emoţiile, putem avea lucrurile sub control, indiferent de context.
Această
concepţie poate fi legată de numele filozofului englez Herbert Spencer
care, influenţat de doctrina compatriotului său Charles Darwin, a fost
primul care a introdus noţiunea de evoluţie în asociaţionism. li
datorăm, de asemenea, o teorie a structurii mentale care face o sinteză
între concepţiile asociaţioniste, apărate de empirişti englezi ca Hume,
Stuart Mill si apriorismul lui Kant. Pentru Spencer, categoriile a
priori descrise de Kant, si graţie cărora experienţa poate fi
organizată, sunt înnăscute în raport cu individul, dar învăţate în
raport cu specia.
Adesea in
incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica fiinta
dotata cu gandire si limbaj ( " homo cogitarius", "homo loguens").Cele
doua fenomene psihice puse in discutie ( dar nu numai ele, desigur),
constituie din timpuri stravechi, emblema omului,fiindui specifice si
deosebindu-im astfel,radical,de celelalte vietuitoare.
In cadrul SPU,interactiunea tuturor elementelor sale componente
este o conditie obligatorie fara de care activitatea umana, adaptarea la
la medii,crearea de valori,etc,nici nu ar fi posibila.
Inhibitia
este acea stare a neuronului care implica trecerea influxului nervors
prin el. Inhibitia se poate prezenta sub mai multe forme, care pot fi
grupate in doua categorii:inhibitie externa si inhibitie interna.
Evaluarea sau
examinarea, reprezinta actul didactic complex, integrat intregului
proces de invatamant, care urmareste masurarea cantitatii cunostintelor
dobandite, ca si valoarea, nivelul, performantele si eficienta acestora
la un moment dat, oferind solutii de perfectionare a actului didactic. A
evalua rezultatele scolare inseamna a determina masura in care
obiectivele programului de instruire au fost atinse, precum si eficienta
metodelor de predare-invatare.
Comportamentul este activitatea observabila ce apare in interacţiunea cu mediul.
Conduitele sunt deci „reacţii” complecse, integrate, organizate ierarhic, in funcţie de caracteristicile ansamblului de stimuli.
Metoda (din grecescul methodos –drum, cale de urmat ) desemnează o serie de demersuri sau reguli pe care le adoptam in vederea atingeri unui scop.
Prin observaţieintelegem
studierea sistematica si intenţionata a comportamentului in condiţii
naturale, in absenta intervenţiei observatorului (psihologului) si in scopul unei descrieri detaliate.
Referatele si lucrarile oferite de carturarul-all.ucoz.com au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. 