Timp de secole
s-a crezut că Pământul stă nemişcat în centrul Universului , iar
Soarele şi planetele se învârtesc în jurul lui . Acesta este sistemul
lumii după cum îl descria savantul grec Ptolemeu în secolul al II-lea î.
Cr. În secolul al XVI-lea astronomul polonez Copernic a afirmat ca
Pământul şi celelalte planete se învârtesc în jurul Soarelui . După
inventarea lunetei , în secolul următor s-a putut dovedi că el avea
dreptate .
Prin
studierea planetelor şi a stelelor astronomii au putut să reconstituie
istoria sistemului solar şi să prevadă viitorul acestuia .
Telescopul este un instrument optic care
permite observarea obiectelor îndepărtate şi neclare ca şi cum ar fi
mult mai luminoase şi mai apropiate de observator. Telescoapele sunt
folosite în astronomie pentru observarea corpurilor cereşti
îndepărtate.
Pentru sute de ani , telescoapele au fost singurele instrumente
folosite
pentru observarea planetelor şi a galaxiilor. Chiar şi azi navetele
cosmice pot ajunge doar vecinii noştri apropiaţi din sistemul nostru
solar , oamenii de ştiinţă continuând să se bazeze pe telescop în
studierea stelelor , nebuloaselor şi galaxiilor aflate la mare distanţă .
Inainte de a vedea cum se pot obtine alte rezultate importante, vom
trece in revista cateva din datele de observatie obtinute cu ajutorul
instrumentelor pre-galileene cu privire la cei mai importanti astri,
urmariti inca din antichitate. Multe din aceste date au fost obtinute
prin, observarea trecerii astrilor la meridianul locului de observare;
aceasta, pe de o parte, datorita faptului ca altfel de observatii
necesita instrumente destul de complicate si, pe de alta parte, datorita
faptului ca - pentru emisfera nordica - trecerea la meridian a unui
astru constituie momentul inaltimii maxime a acestuia fata de orizont,
deci momentul celei mai bune vizibilitati.
La
inceputul secolului al 20-Iea mecanica clasica a lui Newton s-a dovedit
a fî neputincioasa sa explice unele descoperiri. Inca Lomonosov
presupunea ca ca toate corpurile sunt compuse din atomi. Dar atoniii
sunt prea mici, nu-i poti vedea. Faptul acesta i-a facut pe unii oameni
destiinta sa se indoiasca de existenta lor. Ce-i drept, existenta
atomilor o confirma miscarea brouniana, descoperita in 1827 de
botanistul englez R. Braun.
Analiza
funcţională a diferitelor elemente luate separat dă rezultate pozitive
numai atunci când le considerăm ca verigi aflate în strânsă legătură ale
unui întreg indivizibil. În plan psihologic, „elementele” ar fi
procesele, funcţiile şi însuşirile psihice; întregul - Personalitatea.
Problema personalităţii ocupă azi un loc central atât în cercetările
teoretice cât şi aplicative. Cu toate acestea, în afară de „inteligenţă”
, nici un alt concept al psihologiei nu este atât de complex şi
nedeterminat ca cel de „personalitate”. În 1931, G.W. Allport enumera
peste 50 de definiţii, iar astăzi McClelland găseşte peste 100 de
definiţii ale termenului. Se apreciază că la ora actuală pot fi
delimitate cu uşurinţă cel puţin 10 – 12 şcoli personologice. Printre
cele mai cunoscute se numără: teoria psihanalitică (S. Freud, A. Adler,
K. Jung, ş.a.); teoria factorială (G. Allport); teoria personalistă (C.
Rogers); teoria organismică; teoria socio-culturală ş.a.
În
sensul ei general, noţiunea de motivaţie, introdusă în psihologie la
începutul secolului XX, desemnează aspectul energetic, dinamic al
comportamentului uman. Ea este definită ca „o stare de disociaţie şi de
tensiune care pune organismul în mişcare până ce ajunge la reducerea
tensiunii şi regăsirea integrităţii sale”.
Prin
urmare, nu putem vorbi de existenţa unor motive ca forţe dinamice numai
prin ele însele, ci totdeauna în relaţie cu obiectele, rezultatele,
situaţiile care le satisfac şi cerinţele cărora le corespund, reflectate
în mintea omului sub formă de imagini, idei, convingeri, aspiraţii.
In
cadrul dezvoltarii psihice si al formarii personalitatii adulte,
invatarea ocupa un loc central, datorita faptului ca prin invatare
individul dobândeste noi comportamente. Incepând cu deprinderile si
priceperile si terminând cu cunostintele si operatiile intelectuale,
toate se dobândesc prin activitatea de invatare. A.N. Leontiev definea
invatarea ca fiind "procesul dobândirii experientei intelectuale de
comportare”, intelegând prin aceasta asimilarea de informatii si, mai
mult decât atât, formarea gândirii, a sferei afective, a vointei, deci
formarea sistemului de personalitate.
Majoritatea
autorilor care-şi propun sa consilieze cititorii cum sǎ-şi dezvolte
valenţele ascunse încep prin a le propune acestora sǎ intre în contact
cu emoţiile lor. De ce este atât de important? Emoţiile noastre
constituie factorii care ne influenţeazǎ cel mai mult modul în care
reacţionǎm, luǎm decizii, ne raportǎm la propriul sistem de valori şi,
nu în ultimul rând, comunicam cu ceilalţi. Astfel, dacǎ reuşim sǎ ne
controlǎm emoţiile, putem avea lucrurile sub control, indiferent de context.
Această
concepţie poate fi legată de numele filozofului englez Herbert Spencer
care, influenţat de doctrina compatriotului său Charles Darwin, a fost
primul care a introdus noţiunea de evoluţie în asociaţionism. li
datorăm, de asemenea, o teorie a structurii mentale care face o sinteză
între concepţiile asociaţioniste, apărate de empirişti englezi ca Hume,
Stuart Mill si apriorismul lui Kant. Pentru Spencer, categoriile a
priori descrise de Kant, si graţie cărora experienţa poate fi
organizată, sunt înnăscute în raport cu individul, dar învăţate în
raport cu specia.
Referatele si lucrarile oferite de carturarul-all.ucoz.com au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. 