SARA PE DEAL(Comentariu )
Poemul se incadreaza in
prima etapa a poeziei de iubire si de natura. A fost publicata in 1885
in revista "Convorbiri literare”. O varianta dateaza din 1871 iar alta
din 1872, se pot regasi fragmente din "Sara pe deal” in romanul "Geniu
pustiu” si nuvela "La curtea cuconului Vasile Creanga”.
"Sara pe deal” nu este
nici pastel nici idila ci este un poem eminescian specific in care
temele naturii si iubirii fuzioneaza, si in care se creaza imaginea
paradisul adolescentilor in care aspiratia spre iubire este pura, poetul
crezind in idealurile iubirii.
Compozitia se realizeaza
prin alternarea a doua planuri: spatiul natural si cel sufletesc.
Spatiul natural este larg dimensionat, un spatiu in care pluteste
melancolic cu jale cintul buciumului ca un ecou a starii sufletesti a
poetului indragostit. Elementele de peisaj constituite de imagini
auditive si vizuale unele intensitati abia perceptive redau tacerea
necuprinsului de la satul din vale pina la turmele care urca dealul si
apoi pina la bolta senina a cerului, pina la infinit unde stelele se
nasc spre bolta senina, in momentul inserarii si a intrarii in noapte.
Inca din primul vers se
observa o contopire a spatiului natural cu cel sufletesc sugerat de
sunetul melancolic al buciumului pe fondul unui ritm metric original
alcatuit din 12 silabe.
In al doilea vers
contopirea spatiului poetic cu cel sufletesc este amplificata prin
adaugarea aliteratiei precum si de imaginea creata in care se impletesc
elemente terestre cu cele cosmice” turmele-l urc, stelele scapara in
cale”.
In versul 3 elementul
sonor este prezent prin prelungirea aliteratiei "se” dar si prin
imaginea murmurului dulce al apei in fintine. Remarcam splendida
personifcare "apele pling clar izvorind din fintine” este imaginea
primordiala a izvorului. Tacerea necuprinsului creata prin armonie
muzicala e o tacere care este perceputa cu sufletul.
In al patrulea vers
apare imaginea copacului sacru al iubirii ”salcimul" devenit loc
protector al intilnirii celor doi unde iubita toropita de dragoste
asteapta acest moment "ochii tai mari cauta-n frunza cea rara”. Incepind
cu strofa a doua tabloul de natura devine evocator infatisind miscarea
lenta a lunii pe cer "sfinta si clara”, nourii intr-o scurgere
halucinanta proiecteaza casele parca in luna, oamenii cu coasa in
spinare se intorc de la cimp, cumpenele fintinilor scirtiie in vint,
nici unul din aceste detalii nu individualizeaza tabloul dar nici nu se
poate spune ca tabloul este abstract.
Aceste detalii zugravesc
imagini eterne asa cum l-a cunoscut poetul in Ipotestiul cu turme, cu
deal si vale in care murmura fluierele, culorile ce domina peisajul sint
astompate, lipsesc caci lumina este putina domina jocul de umbra si
lumina. Sunetele sint estompate dar melodioase. Muzicalitatea se
realizeaza prin prezenta buciumului, a scirtiitului domol al cumpenelor,
a murmurilor fluierelor, a sunetelor ritmice de toaca culminind cu
glasul clopotului ceea ce creaza o vibratie ampla "Clopot vechi umple de
glasul lui sara”.
Spatiul natural s-a
dizolvat total si este inlocuit de spatiul sufletesc "Sufletul meu
arde-n iubire ca para”; acest vers face trecerea la momentul urmator,
sentimentul sufletesc este abia schitat prin nerabdare dar izbucneste in
finalul poeziei unde poetul creaza visul de iubire, imaginea pura a
iubirii in care apare perechea sub salcim unde ore intregi isi va sopti
vorbe de iubire si isi va face gestul culminant ce face iubirea pura.
"Ne-om razima capetele
unul de altul”; versifica sarutul, in final intervine usor retorica
intrebare "Astfel de noapte bogata cine pe ea n-ar da viata lui toata”
poetul exprima ideea ca este gata sa-si dea viata pentru acest gest de
suprema puritate a iubirii.
Chipul iubitei este
imaterial abia definit fiind un simbol al iubirii insusi. Este o iubita
ideala spre a carei iubire aspira poetul in versurile "sub un salcim
draga ma astepti tu pe mine”, "Pieptul de dor, fruntea de ginduri ti-e
plina” simbolizeaza acea pasionata si gingasa plenitudine a iubirii.