REVEDERE (Comentariu)
Dintre poeziile puternic influentate
de folcloor poezia Revedere
publicata in revista Convorbiri literare la 1 octombrie
1879 este prima poezie in metru popular trohaic a lui Eminescu.
Poezia a fost scrisa cu citiva ani inainte de a fi publicata.
Modelul ramine Vasile Alecsandri din poezia Doina, dar Eminescu
adinceste aceasta tematica populara prin forta poetica, prin
viziunea filosofica si tehnica versificatiei. Pornind deci de
la un model popular Eminescu creaza in poezia Revedere o elegie
pe tema perisabilitatii omului, a efemeritatii omului (conditia
trecatoare) in comparatie cu trainicia, cu eternitatea naturii.
Revedere este cu alte cuvinte un cintec melancolic despre fragilitatea
omului in fata timpului.
Punctul de plecare este
doina populara dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului
romantic impresionat de spectacolul naturii vesnice care-l face sa se
simta marunt si trecator. In acest fel poezia capata un substrat
filosofic, care nu este de origine folcloorica.
La o analiza atenta a
poeziei se pot deosebi atit elemente de origine populara cit si elemente
de origine culta. De origine populara sint:
a) motivul codrului ca
fiinta mitica in folcloor codrul e frate cu romanul, crai intelept, sau
chiar imparat.In aceasta ultima ipostaza de imparat apare si Eminescu.
b) dialogul cu natura reprezentata de codru
c) in al treilea rind este familiaritatea silului
d) unele locutiuni de tipul: "mie-mi curge Dunarea"
e) ritmul trohaic, masura de 7-8 silabe si rima imperecheata sint de asemenea de origine populara.
De origine culta sint:
a) accentuarea ideii de perenitate (trainicie) a codrului, a naturii;
b) accentuarea si amplificarea opozitiei dintre om si natura;
c) rafinamentul expresiei;
d) viziunea romantica asupra conditiei umane;
e) sentimentul elegiac.
Din punct de vedere al
compozitiei poezia este compusa sub forma de dialog intre doi
"parteneri" de discutie, care apartin la doua planuri distincte al
omului si al codrului.
Planurile sint in
opozitie, marcata de cele doua intrebari si de cele doua
raspunsuri,care-i transforma pe interlocutori in simboluri ale unor
relitati diferite: omul conditia trecatoare iar codrul eternitatea.
Poezia se deschide cu
planul omului mai scurt, mai concis, interogativ personificindu-l si
luindu-l ca interlocutor poetul se adreseaza pe un ton familiar, cald,
apropiat codrului.
Folosind diminutivele:
codrutule, dragutule poetul vorbeste cu codrul asemeni unei persoane
apropiate intrebindu-l ce mai face de cind nu l-a vazut pentru ca a
trecut mult timp decind s-a departat de el si in acest timp "multa lume
am umblat”.
In raspunsul codrului,
care este afirmativ constatam o serie de elemente care sugereaza
permanenta, continuitate in natura.Din raspunsul codrului personificat
aflam de existenta lui indiferent de anotimpuri. Rotatia anotimpurilor
se petrece an de an iar codrul ramine acelasi. Raspunsul debuteaza cu o
forma populara:
"Eu fac ce fac de mult”
dupa care urmeaza imaginea codrului iarna cu crengile descuiate de
frumze si chiar cu crengi rupte, care cad si acopera apele cu ierni care
troienesc cararile gonind cintarile.
Acelasi codru
intinereste odata cu venirea primaverii si a verii anotimp in care
codrul iar rasuna de cintecul doinei cintat de femeile ce duc apa de la
izvoarele din codru. Cea de a doua interventie a poetului este mai
degraba o constatare decit o intrebare. Poetul constata ca in ciuda
vremii care vine si trece codrul mereu intinereste. Poetul este bucuros
de revederea cu codrul, dar bucuria sa este umbrita de melancolia data
de contrastul dintre propria lui infatisare si natura vesnic tinara. In
raspunsul codrului acesta enumera citeva dintre elementele cu caracter
de eternitate sugerind prin aceasta statornicia naturii.
Indiferent ca vremea e
rea sau buna natura este aceeasi. Numai omu-i schimbator, in timp ce
natura cu marea, riurile, pustiurile, luna, si soarele, izvoarele si
codrul ramine neschimbata, eterna.